Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

28 august 2025

EDUCATIE: Apel semnat de peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate impus școlii: Educația nu este o povară bugetară, ci condiția dezvoltării unei țări civilizate

Apel semnat de peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate impus școlii: Educația nu este o povară bugetară, ci condiția dezvoltării unei țări civilizate

Apel semnat de peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate impus școlii: Educația nu este o povară bugetară, ci condiția dezvoltării unei țări civilizate
Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, potrivit unui document primit de Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.
  • Radu Vancu, Mircea Cartarescu, Catinca Draganescu, Mihaela Michailov, Radu Jude, Ada Solomon, Dan Perjovschi sunt printre semnatarii apelului.
  • Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025. Vezi mai jos, în articol, care sunt principalele prevederi.

Semnatarii scrisorii transmit că sunt solidari cu protestele profesorilor: „Suntem solidari cu protestele și revendicările cadrelor didactice – educatori, învățători, profesori –, ale elevilor și ale studenților. Apărăm orice formă democratică prin care se cere respect pentru educație și considerăm că aceste demersuri trebuie susținute civic și social.”

Potrivit sursei citate, comasarea școlilor cu un număr mai mic de elevi și aglomerarea claselor intensifică marginalizarea și mărește cererea de învățământ privat din partea familiilor nemulțumite.

„Tratând școlile strict ca pe niște resurse imobiliare și contabile, recentul set de reforme antidemocratice accentuează drumul unei privatizări a educației care, prin discriminarea financiară pe care o implică, va bloca accesul la educație pentru și mai mulți copii ai României. Statul are obligația de a nu-și abandona copiii. Și noi, cetățenii, avem obligația morală de a-i proteja și de a atenționa politicienii atunci când derapează de la calea corectă. Din păcate, în domeniul educației, guvernul actual, în frunte cu ministrul Educației și Cercetării, derapează extrem de grav, punând în pericol viitorul următoarelor generații.

Comasarea școlilor cu un număr mai mic de elevi și aglomerarea claselor intensifică marginalizarea și mărește cererea de învățământ privat din partea familiilor nemulțumite. În loc să reducă decalajele, care sunt cele mai ridicate din Uniunea Europeană, astfel de măsuri adâncesc inegalitățile educaționale, prăpastia dintre urban și rural și dintre cei proveniți din familii cu statut social ridicat, respectiv scăzut.”

În textul scrisorii se vorbește și despre efectele creșterii normei didactice:

„Creșterea normelor și eliminarea a mii de posturi, în special în rândul suplinitorilor tineri (inclusiv a celor aspiranți cu note mari la titularizare), completarea normei profesorilor cu materii în care nu sunt specializați – acțiunile prevăzute de actualul pachet de măsuri guvernamentale agravează situația din învățământ. Aceasta este o formă mascată de concediere a mii de oameni, de o amploare rar întâlnită la nivelul societății românești în perioada postdecembristă. Cadrele didactice tinere reprezintă motorul de modernizare a educației, iar înlocuirea lor cu personal fără o calificare adecvată scade calitatea actului didactic. Educația nu se poate face prin strategii bazate pe improvizații.

Măsurile actuale ale guvernului nu doar că sunt inutile și nocive, dar nici măcar nu au o justificare economică. Reducerea cu 40% a burselor reprezintă numai 0,2% din deficitul bugetar al țării; în schimb, pentru zeci de mii de copii reprezintă diferența dintre accesul la educație și lipsa acestuia. Așadar, aceste tăieri bugetare par a fi adoptate fără nicio logică și fără dovezi empirice rezonabile. Realitatea crudă este că reducerile de personal și clasele supraaglomerate economisesc niște sume nesemnificative, dar distrug șansele unei generații întregi. România nu poate merge mai departe prin sacrificarea copiilor săi”, se mai arată în document.

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Redăm textul integral al scrisorii:

Dacă vrem să înțelegem de ce unele țări merg înainte și altele bat pasul pe loc, trebuie să ne uităm mai întâi la școală. Nu la drumuri, nu la investiții străine, nu la scheme fiscale. Toate acestea contează, dar fără o educație solidă sunt ca o casă construită pe nisip.

Educația din România a ajuns din nou în centrul unui conflict între viziunea contabilă și restrictivă a guvernului și nevoile reale ale societății. Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ. În schimb, consecințele sociale, democratice și economice sunt uriașe: crește abandonul școlar, se adâncesc inegalitățile și slăbește capacitatea țării de a forma cetățeni liberi politic și competenți economic. România nu poate construi nici o democrație solidă, nici o economie competitivă dacă își abandonează copiii și tinerii în acest mod.

Susținem ferm că nu este eficient să reducem riscul de intrare în incapacitate de plată generând probleme și mai mari prin tăierile din educație. Dimpotrivă, modul acesta guvernamental de acțiune împotriva educației conduce la o amplificare și mai dezastruoasă a crizei.

Această alianță pentru educație este o mișcare civică fără apartenență politică, formată din profesori, cercetători, scriitori, artiști, sociologi și părinți uniți de îngrijorarea că măsurile actuale ale guvernului în domeniul educației vor avea un efect distructiv – și propune cinci principii fundamentale pentru reconstrucția educației. Ele stabilesc direcțiile de bază fără de care școala românească nu poate fi nici eficientă, nici echitabilă. Sperăm că mulți alți cetățeni din toate domeniile de activitate vor adera la aceste principii pentru a constitui împreună o voce puternică și constructivă a societății civile și că, alături de partidele politice, de sindicate, de organizațiile studențești și de cele neguvernamentale de profil, vom contribui la realizarea lor.

Suntem solidari cu protestele și revendicările cadrelor didactice – educatori, învățători, profesori –, ale elevilor și ale studenților. Apărăm orice formă democratică prin care se cere respect pentru educație și considerăm că aceste demersuri trebuie susținute civic și social.

1. Educația este fundamentul democrației, al dezvoltării economice durabile și al mobilității sociale

Este axioma de la care pornim.

O societate ai cărei cetățeni, fie ei din mediul urban sau rural, au acces egal la o educație de calitate, este o societate puternică, greu de manipulat prin ideologii antidemocratice, extremiste, șovine, negaționiste. O Românie cu adevărat educată nu ar fi ajuns aproape de disoluția statului, așa cum a fost cazul în urmă cu mai puțin de un an. Experiența prin care am trecut este proba concretă a faptului că educația ține de siguranța națională a unui stat democratic. Din acest motiv, considerăm că educația ar trebui asumată în mod real, la nivelul întregii societăți drept o prioritate națională și nu doar propagandistic, în timpul campaniilor electorale. Manifestul de față traduce în practică această frază șablon. Este un obiectiv care merită toate eforturile și energiile investite pentru a-l vedea realizat în următorii ani.

La fel de adevărat este și că, fără un sistem educațional solid, nu există o economie competitivă: firmele și administrația publică nu găsesc oameni calificați, productivitatea rămâne scăzută, inovația se blochează, iar investițiile migrează către alte țări. România se află deja într-o poziție fragilă în Uniunea Europeană din cauza lipsei de capital uman competent, iar prăbușirea educației nu ar face decât să amplifice această tendință. De la rapoartele FMI, ale Băncii Mondiale și ale Comisiei Europene, la laureați ai Premiului Nobel pe economie ca Daron Acemoglu, consensul experților este unanim, fără echivoc și fără rezerve: educația publică de calitate nu reprezintă o cheltuială, ci o investiție cu un randament fiscal pozitiv pe termen lung; o populație mai educată generează venituri bugetare mai mari prin taxe și reduce costurile sociale. Educația este așadar și scut democratic, și motor economic – două dimensiuni inseparabile.

Nu în ultimul rând, educația de calitate este indispensabilă pentru mobilitatea socială. Într-o țară în care peste 40% dintre copii se află în risc de sărăcie ori excluziune socială, educația constituie unul dintre principalele mecanisme prin care aceștia pot ajunge într-o situație socio-economică mai bună.

2. Statul trebuie să fie garantul educației

Un sistem public de educație accesibil tuturor copiilor, indiferent de locul de naștere sau venitul familiei, este obligația fundamentală a statului. Principiul învățământului public este chiar fundamentul statalității de la Spiru Haret încoace și corespunde paradigmei europene. Prin contrast, învățământul privat creează încă din copilărie insule de privilegiu și, deci, de inegalitate într-o societate deja lovită de acestea.

Tratând școlile strict ca pe niște resurse imobiliare și contabile, recentul set de reforme antidemocratice accentuează drumul unei privatizări a educației care, prin discriminarea financiară pe care o implică, va bloca accesul la educație pentru și mai mulți copii ai României. Statul are obligația de a nu-și abandona copiii. Și noi, cetățenii, avem obligația morală de a-i proteja și de a atenționa politicienii atunci când derapează de la calea corectă. Din păcate, în domeniul educației, guvernul actual, în frunte cu ministrul Educației și Cercetării, derapează extrem de grav, punând în pericol viitorul următoarelor generații.

Comasarea școlilor cu un număr mai mic de elevi și aglomerarea claselor intensifică marginalizarea și mărește cererea de învățământ privat din partea familiilor nemulțumite. În loc să reducă decalajele, care sunt cele mai ridicate din Uniunea Europeană, astfel de măsuri adâncesc inegalitățile educaționale, prăpastia dintre urban și rural și dintre cei proveniți din familii cu statut social ridicat, respectiv scăzut.

Măsura este antidemocratică tocmai pentru că privează de dreptul la educație echitabilă copiii României aflați în medii defavorizate. Să mergi zeci de kilometri zilnic pentru a avea acces la educație și să schimbi brusc mediul de acasă cu unul necunoscut, greu de controlat, nu pot conduce decât la abandon școlar masiv, la rezultate și mai slabe în învățătură și, deci, la o vulnerabilizare și mai mare a unor comunități unde educația este deja deficitară comparativ cu cea din centrele marilor orașe.

Statul care pregătește pentru copiii săi un astfel de viitor creează vulnerabilitate nu doar socială, ci și politică: generațiile frustrate și excluse devin teren fertil pentru ideologii antidemocratice; baza de selecție devine și mai lipsită de merit, perspectivele copiilor afectați disproporționat de aceste măsuri de a avea șanse socio-economice reale mai târziu sunt năruite.

Această responsabilitate include și nivelul universitar: statul trebuie să garanteze acces echitabil la studii universitare prin burse decente, locuri bugetate suficiente și sprijin real pentru studenții din mediul rural. Doar astfel educația de nivel superior rămâne un drept și nu un privilegiu condiționat de venituri sau de locul în care te-ai născut.

3. Finanțarea educației conform nevoilor reale ale societății și economiei

Este știut că, din 2011, Legea Educației prevedea minimum 6% din PIB pentru școală și 1% pentru cercetare. În fiecare an, guvernele au alocat în jur de 3% pentru educație și de cinci ori mai puțin pentru cercetare. Rezultatul este o educație menținută în viață doar prin sacrificiul profesorilor și al părinților, care au suportat costuri din propriile buzunare, de la telefoane și laptopuri până la hârtie și timp personal. Numai așa educația, deși subfinanțată, a supraviețuit în tot acest timp. Este o situație profund nedreaptă și falimentară.

Mai grav, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la alocarea sumelor pentru cercetare și dezvoltare, ceea ce înseamnă nu doar stagnare educațională, ci și blocaj economic într-o economie de tip bandă de asamblare care produce valoare adăugată proprie extrem de limitată. Fără un salt educațional major creșterile salariale din ultimul deceniu vor deveni o amintire.

Pentru ca această situație să fie îndreptată, statul trebuie să finanțeze adecvat educația cu minimum 15% din bugetul consolidat sau minimum 6% din PIB și cercetarea cu minimum 1%.

4. Convergența educației românești cu standardele europene

România nu poate fi un stat european doar prin apartenența la tratate sau prin înscrierea în lanțuri de producție și consum, ci și prin calitatea educației.

Convergența presupune trei dimensiuni: valori (democrație, drepturile omului, respingerea autoritarismului), acces la cultură și condiții materiale. Acestea din urmă înseamnă salarii decente pentru profesori, sprijin diversificat pentru elevi și burse echitabile. În Uniunea Europeană, măsuri precum școala de după școală, masa de prânz, prezența însoțitorilor pentru elevii cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale sau programele extracurriculare sunt standarde de normalitate. În România, acestea sunt excepții mediate de veniturile familiilor. Dacă vrem să reducem abandonul școlar și să ridicăm nivelul general de competențe, trebuie să facem din aceste programe un serviciu public universal.

Educația convergentă cu cea din alte țări din Europa este și o chestiune economică. O țară în care profesorii sunt plătiți decent și elevii au condiții de învățare comparabile cu media europeană devine mai atractivă pentru investiții, pentru reîntoarcerea emigranților și pentru crearea unei economii bazate pe inovație.

5. Reconstrucția statutului profesorului

Niciodată în ultimele decenii profesorii nu au avut un statut mai precar. Salarii mici, instabilitate legislativă, lipsă de predictibilitate – toate au dus la o criză de vocație și la o degradare a prestigiului social. Respectul pentru această profesie a scăzut dramatic în rândul populației și, chiar mai grav, în rândul elevilor, ca urmare a politicilor din ultimii 35 de ani de minimizare a rolului social al profesorilor. Toate acestea reprezintă greșeli tragice care țin de o strategie perdantă și care necesită o rezolvare urgentă.

Creșterea normelor și eliminarea a mii de posturi, în special în rândul suplinitorilor tineri (inclusiv a celor aspiranți cu note mari la titularizare), completarea normei profesorilor cu materii în care nu sunt specializați – acțiunile prevăzute de actualul pachet de măsuri guvernamentale agravează situația din învățământ. Aceasta este o formă mascată de concediere a mii de oameni, de o amploare rar întâlnită la nivelul societății românești în perioada postdecembristă. Cadrele didactice tinere reprezintă motorul de modernizare a educației, iar înlocuirea lor cu personal fără o calificare adecvată scade calitatea actului didactic. Educația nu se poate face prin strategii bazate pe improvizații.

Să nu uităm că fără educatori, învățători și profesori care să se poată dedica profesiei lor fără grija zilei de mâine și fără grija locului de muncă nu putem avea instalatori buni, nu putem avea judecători buni, nu putem avea mecanici buni, nu putem avea medici buni. Profesorii sunt cei care îi formează pe toți ceilalți, iar importanța socială a serviciului pe care aceștia îl fac societății trebuie recunoscută și recompensată ca atare.

Sistemul educațional aduce societății profituri care nu se măsoară în cifre, dar care se vor regăsi în costuri mai reduse pentru menținerea ordinii publice (educația reduce infracționalitatea, criminalitatea), costuri mai reduse pentru sistemul de sănătate (educația reduce incidența anumitor tipuri de boli și accidente), costuri mai reduse pentru sistemul administrativ (educația crește eficiența funcționarilor), costuri mai reduse inclusiv pentru sistemul de pensii (educația îmbunătățește modul în care indivizii își gestionează resursele), beneficii majore de pe urma unei implicări civice crescute. Gândirea contabilă a guvernului nu ia în calcul astfel de beneficii și reduceri de costuri care sunt demonstrate peste tot în lume.

Reconstrucția presupune, așadar, un mediu profesional atractiv, stabil și respectat, precum și o salarizare competitivă pentru absolvenții de universități. Este nevoie de acces la o formare continuă de calitate și este necesar un sistem de protecție în fața schimbărilor legislative arbitrare. Este nevoie de o strategie care să oprească incitările care duc la tensiuni între profesori și restul societății. Un profesor respectat formează elevi respectați și care se respectă pe sine; un profesor motivat formează cetățeni activi și productivi.

Un aspect prea puțin discutat în România este și legătura strânsă dintre educație și cultură. O educație vie presupune acces la cultură, iar cultura are nevoie de o școală care să-i pregătească publicul. Orice politică educațională care nu ține cont de această interdependență rămâne incompletă și sterilă.

Concluzie

Măsurile actuale ale guvernului nu doar că sunt inutile și nocive, dar nici măcar nu au o justificare economică. Reducerea cu 40% a burselor reprezintă numai 0,2% din deficitul bugetar al țării; în schimb, pentru zeci de mii de copii reprezintă diferența dintre accesul la educație și lipsa acestuia. Așadar, aceste tăieri bugetare par a fi adoptate fără nicio logică și fără dovezi empirice rezonabile. Realitatea crudă este că reducerile de personal și clasele supraaglomerate economisesc niște sume nesemnificative, dar distrug șansele unei generații întregi. România nu poate merge mai departe prin sacrificarea copiilor săi.

Este vital ca aceste politici să fie retrase și înlocuite printr-o strategie construită pe dialog real cu profesorii, experții și cu societatea. Educația nu este o povară bugetară, ci condiția dezvoltării unei țări civilizate.

Copiii României merită o educație de calitate, profesori respectați și școli care să-i pregătească pentru a-și putea alege o meserie și pentru a fi cetățeni respectați în țara lor, parte integrantă a Europei. Este datoria noastră să cerem asta și să nu acceptăm compromisuri care ne pun în pericol viitorul pentru câteva economii de suprafață gândite și decise în mod superficial. Numai așa România poate deveni cu adevărat europeană – democratică, prosperă și solidară.

Îi chemăm alături de noi pe profesorii, pe părinții și pe elevii/studenții din România care cred că destinul țării noastre este unul european și care cred că acest destin se poate obține numai printr-o educație la standarde europene și îi invităm să susțină această inițiativă pe toți cei care consideră că educația merită și trebuie să devină o prioritate asumată cu responsabilitate pentru  guvernul actual, pentru cele viitoare și pentru clasa politică în ansamblul ei.

Autoarele și autorii scrisorii:

Ștefan Baghiu – cercetător, profesor

Cornel Ban – conferențiar, Copenhagen Business School

Ionela Băluță – profesoară universitară, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, directoarea Centrului pentru politicile egalității de șanse

Alex Călin – părinte și actor de film și teatru, angajat al Teatrului Excelsior Bucureşti

Cosmin Ciotloș critic literar, conferențiar la Facultatea de Litere, Universitatea din București

Luminița Corneanu – scriitoare, critic literar

Valer Simion Cosma istoric, director Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu

Adrian Costache – lector, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai

Claudia Davidson-Novosivschei – interpretă de conferințe, traducătoare

Catinca Drăgănescu – regizoare, cercetătoare, manager interimar Teatrul “Masca”, București

Maria Drăghici – artist independent, coordonatoare programe de cercetare acțiune în cadrul DCDI al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”

Ioana Hanchevici – profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Cluj-Napoca

Cristina-Antonela Hopp – profesoară de limba română la Colegiul Silvic ,,Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc

Mihaela Michailov – dramaturgă, critic de artele spectacolului, curatoare, conferențiar Universitatea Națională de Artă Teatrala și Cinematografică „I.L. Caragiale”

Andreea Petruț coordonator proiecte civice și educaționale

Costi Rogozanu – ziarist, profesor

Andrei Rus – conferențiar Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, critic de film, curator

Claudiu Tufiș – conferențiar, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București

Radu Vancu – scriitor, profesor

Adeziuni:

  • George C. Dumitru – scriitor
  • Bogdan Theodor Olteanu – regizor
  • Emilia Faur – profesoară, scriitoare
  • Valentina Iancu – istoric de artă, scriitoare
  • Victor Cobuz – critic literar, jurnalist cultural
  • Ioana Cărtărescu Petrica – Sociolog, fondatoare a Asociației Fiecare Contează
  • Mihai Radu – scriitor și jurnalist
  • Bogdan Florian – lector universitar, cercetător în domeniul educației, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Alina Dragolea – conferențiară universitară, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • David Schwartz – regizor, lector universitar, UNATC București
  • Doru Bem – Presedintele Sindicatului Teatrului Excelsior, Vicepresedinte Federatia Teatrelor Metropolitane, actor
  • Lidia Mihaela Mîrzac – profesor de limba și literatura română, Colegiul Silvic ,,Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc
  • Al. Cistelecan – critic literar
  • Paul Negoescu – regizor și profesor la UNATC București
  • Emanuel Pârvu – regizor, actor, profesor la Universitatea Ovidius
  • Andreea Vălean – scenarist, regizor, profesor asociat  UNATC
  • Luiza Vasiliu – jurnalistă
  • Ana Drăghici – directoare de imagine, cadru universitar
  • Laura Tufă, cercetătoare
  • Lidia Bodea – editoare, profesoară
  • Emanuela Ignățoiu-Sora – lector asociat, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
  • Miruna Runcan – prof. univ. dr. Universitatea Babes-Bolyai Cluj
  • Irina Gâdiuță – regizoare, scenografă
  • Cătălin Berescu – arhitect, ICCV, OAR
  • Oana Băluță – conf.univ.dr. Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Andreea Rusu, Andrada Cilibiu, Cristina Praz, Adela Alexandru, Elena Samoila, reprezentând Centrul FILIA
  • Adrian Schiop – scriitor
  • Laurențiu Vlad – profesor, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
  • Victor – Constantin Vlăduț – doctorand, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
  • Flavia Dima – critic și curator de film, coordonator de activități extrașcolare pentru liceeni în domeniul cinemaului
  • Irina Trocan – critic de film, lector universitar la Facultatea de Film UNATC
  • Anca Dohotariu – conferențiară universitară, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
  • Vlad Levente Viski – doctorand, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și președinte Asociația MozaiQ LGBT
  • Raluca Oancea – lector Universitatea de Arte din București, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă – AICA
  • Laura Pavel – prof.univ.dr. Universitatea Babeș- Bolyai, scriitoare
  • Brînduşa Nicolaescu – lector universitar, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
  • Andra Matzal – jurnalistă, editor Scena9
  • Ioana Pelehatăi – jurnalistă, editor Scena9
  • Andrew Davidson-Novosivschei – profesor Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, București, scriitor.
  • Bogdan Crețu – prof. univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, critic literar, scriitor
  • Codruța Pohrib –  profesoară, Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, București
  • Codruța Crețulescu – profesor, traducător și producător de film
  • Roxana Marinescu – prof. univ. dr. ASE Bucuresti
  • Veronica Lazăr – filosoafă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
  • Cornel Huțanu – traducător
  • Vlad Drăgoi – scriitor
  • Denisa Ștefan – scriitoare
  • Radu Jude – regizor
  • Oana Bors – teatrologlect. univ. dr. UNATC
  • Katia Pascariu – actriță
  • Ada Galeș – actriță
  • Paul Gabriel Sandu – lect. univ.  UB
  • Ramona Iacob – regizoare
  • Monica Sebestyen – manager cultural, arhitect
  • Maria Balabaș – cercetătoare
  • Deniz Otay, scriitoare
  • Adina Mocanu – lect.univ.dr. Universitatea din Craiova, cercetătoare postdoc Universitatea din Barcelona
  • Andrei Gamarț – artist vizual
  • Robert Coravu – lector univ. dr., prodecan, Facultatea de Litere, Universitatea din București
  • Ioana Nicolaie – scriitoare, profesoară
  • Mircea Cărtărescu – scriitor, profesor
  • Ema Prisca – strateg senior de comunicare, creator de comunicare, conferențiar invitat la ESADE BUSINESS SCHOOL BARCELONA
  • Alina Purcaru – scriitoare și jurnalistă
  • Corina Șuteu – consultant cultural
  • George Lorin Ghiman – conf. univ. dr., traducător
  • Ileana Leca – profesoară la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, București
  • Nicolae Cioca – software developer, București
  • Bogdan Mureșanu – regizor și producător
  • Adi Dohotaru –  autor, Asociația Societatea Organizată Sustenabil SOS
  • Tudor Jurgiu – cadru didactic UNATC și cineast
  • Vlad-Teodor Belcin – senior copywriter și cadru asociat UNATC
  • Vlad Ionuț Popescu – actor
  • Radu Nica – regizor de teatru, universitar, manager interimar Teatrul Metropolis
  • Crăița Nanu – selecționer și curator de film, coordonator și curator la Ora de Cinema (platformă de educație cinematografică și educație prin film)
  • Cezar Gheorghe – lect. univ. dr. UNATC, critic literar, critic de film
  • Vasile Crăciunescu – cercetător științific, Administrația Națională de Meteorologie
  • Gabriela Crăciunescu – inginer
  • Carmen Coțofană – coordonator proiecte CNDB și directoare artistică BIDFF
  • Andreea Curte – profesoară de limba engleză
  • Andrei Gorzo – conferențiar universitar UNATC
  • Ada Solomon – producător de film
  • Hristina Doroftei, profesoară, scriitoare
  • Andrei Măjeri – regizor de teatru
  • Alexandru Mâzgāreanu – regizor de teatru, manager Teatrul Nottara
  • Mihai Lukács – regizor de teatru
  • Alina Grau – regizoare
  • Radu Nițescu – scriitor
  • Bobi Pricop – regizor de teatru, cadru didactic asociat
  • Raluca Paraschiv – artistă, lector Universitatea de Arte din București, președinta Asociației REC – Resurse pentru Educație și Cultură
  • Eugen Ciurtin – director al Institutului de Istorie a Religiilor, Academia Română
  • Cosmin Cercel – profesor universitar, Facultatea de Drept și Criminologie, Universitatea din Ghent
  • Sarra Tsorakidis – regizoare, doctorandă, Facultatea de Film, UNATC
  • Ioana Petre – regizoare de teatru
  • Bogdan Iancu – antropolog, Departamentul de Sociologie, SNSPA
  • Istvan Teglas – actor, Teatrul Național București
  • David Drugaru – actor
  • Alex Bogdan – actor și regizor de teatru
  • Dragoș Stoica – actor
  • Csilla Kató – director artistic, Astra Film Festival
  • Alex Cistelecan – cercetător, lector UMFST
  • Iulian Bocai – scriitor
  • Ruxandra Câmpeanu – redactor de carte
  • Raluca Manolescu – profesoară
  • Bogdan Alecsandru – regizor, doctorand, UNATC “I. L. Caragiale”
  • Doru Someșan – editor
  • Valentina Moghină – actriță
  • George Zamfir – regizor de teatru
  • Botond Nagy – regizor de teatru
  • Alexandru Gorghe – dramaturg
  • Alex Tocilescu – scriitor și dramaturg
  • Roxana Tocilescu – redactor de carte
  • Florin Aioane – actor
  • Ana Dumitrașcu – actriță
  • Victor Ilie – jurnalist
  • Dragoș Costache – autor
  • Natalia Todeasă – consultant artistic
  • Marius Lazăr – sociolog, UBB Cluj
  • Camelia Sanda Dragomir – lingvistã, conf.univ. Universitatea Ovidius Constanța
  • George State – poet și traducător
  • Vanina Vignal – regizoare
  • Ilinca Manolache – actriță
  • Andreea Dragomir – graphic-designer
  • Iacob Stela – profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic ,, Ion Luca”, Vatra Dornei
  • Romulus Bucur – scriitor, conferențiar universitar la Universitatea Transilvania din Brașov
  • Karina Ciuruș – profesoară de limba engleză, Col.Naț. “Andrei Mureșanu”- Bistrița
  • Cezar Grumăzescu – actor
  • Andreea Ionescu-Berechet – lector, Facultatea de Litere, Universitatea din București
  • Lia Bugnar – actriță
  • Vlad Petri – regizor film
  • Dan Perjovschi – artist
  • Lia Perjovschi – artistă
  • Ruxandra Ivan – conferențiară, Universitatea din București
  • Liri Chapelan – cercetătoare și arhivistă
  • Mara Căruțașu – actriță, Teatrul “Masca” București
  • Vasile Bianca – profesor artă vocală Liceul de Muzică “Tudor Jarda” Bistrița
  • Vasile Răzvan – profesor vioară, Liceul de Muzică “Tudor Jarda” Bistrița
  • Sabina Balan – dramaturgă, doctorandă UNATC București
  • Adrian Cioflâncă – istoric
  • Diana Mărgărit – conferențiară, Universitatea „Al. I. Cuza”
  • Jurca David Marius – profesor de istorie
  • Ioana Bugarin – actriță
  • Napoleon Helmis – profesor, regizor
  • Mădălina Craiu – actriță
  • Cojocaru Mihai-Ionuț – student
  • Andreea Lăcătuş – regizoare, dir. Festival One World Romania
  • Eugen Neamțiu – profesor, Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița
  • Gabriela Adameșteanu – scriitoare 
  • Christian Ferencz-Flatz – cercetător și lector univ. UNATC
  • Ionuț Tudor – jurist, cadru didactic Universitatea din București
  • Cristina Modreanu – cercetătoare și critic de teatru, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, redactoare șefă a revistei de artele spectacolului Scena.ro
  • Radu Iacoban – regizor
  • Raluca Cîrciumaru – critic de teatru, dramaturgă, curator Festivalul Național de Teatru
  • Lavinia Braniște – scriitoare
  • Cristian Popa – actor
  • Ivona Tatar Vistras – lector universitar, Facultatea de Teatru si Film, Universitatea Babes-Bolyai
  • Adriana Măgerușan – arhitectă, lector, Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  • Raluca Iacob – manager cultural și specialistă în politici publice
  • Mihai Mihalcea – coregraf
  • Costin Vlad – student, Universitatea de Vest din Timișoara
  • Oncioiu Daniela  – profesoara (suplinitor)
  • Andrei Crețulescu – regizor
  • Ștefan Sava – artist, manager cultural Asociația Salonul de proiecte
  • Cristiana Mitea – psiholog, producător de film
  • Victor Morozov – critic de film
  • Loredana Dumitrescu – dramaturgă, facilitatoare, co-fondatoarea zinedevalcea.ro
  • Laura Căpățână – regizoare, coordonatoare activități artistice
  • Gabriel Spahiu – actor, lect. univ. UNATC
  • Delia Gavlițchi – regizoare, profesoară, Palatul Copiilor Cluj
  • Andra Berceanu – director executiv Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FePAL)
  • Anca Munteanu – actriță, dramaturgă
  • Cristian Iftode – prof. univ. dr., Facultatea de Filosofie, Univ. din București
  • Irisz Kovacs – regizoare
  • Claudiu Craciun – lector universitar
  • Bogdan Vătavu – istoric, lector univ. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
  • Diana Marincu – curator și critic de artă
  • Iulian Postelnicu – actor
  • Clara Trăistaru – manager și producătoare culturală
  • Alina Dumitriu – Asociația Sens Pozitiv
  • Gabriel Badescu – prof. univ. de stiinte politice, Univ. Babeș-Bolyai
  • Amalia Munteanu-Pop – bibliotecar, Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu
  • Elena Mărginean – bibliotecar, ULBS
  • Mihaela Frunză – profesoară de filosofie, UBB
  • Elena Maria Cautis – doctorandă, Universitatea din Ferrara (Italia)
  • Florin Dumitrescu – lector univ. Facultatea de Litere, Universitatea din Brașov
  • Ioana Miruna Voiculescu – traducătoare Federația Teatrelor Metropolitane 
  • Voicu Aaniței – actor
  • Aurel Bârsan – profesor de matematică, C.N. “Dr. Ioan Meșotă”, Brașov
  • Magda Radu – curatoare, istoric de artă
  • Bogdan Lungu – doctorand
  • Oana Giurgiu – manager cultural, regizoare și producătoare
  • Radu-Ioan Stochița – cercetător în politici publice
  • Sabina-Alexandra Ștefănescu –  activistă pe drepturi digitale
  • Lucian Dragomir – profesor de matematică, Caraș-Severin
  • Camelia Volosciuc – bibliotecar, Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu
  • Emanuel Lupașcu – doctorand
  • Maria Angele – lucrătoare culturală
  • Alexandru Negrici – jurnalist
  • Ioana Fabiola Pascu – artistă
  • Claudiu Gaiu – traducător, filosof, editor
  • Vlad Bolocan – antreprenor
  • Ioana Savin – cercetătoare ULBS
  • Eugenia Mircea – Manager Recrutare
  • Mihai Olaru – cercetător
  • Delibas Hestia Ioana – asistent de cercetare Universitatea Lucian Blaga, Sibiu
  • Singh Nandhni Gabriela – student, Universitatea de Vest din Timişoara
  • Cătălin Moise – YouTuber
  • Iulia Necșulescu – doctorandă, Universitatea Națională de Artă teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București
  • Ojog Octavian – doctorand UBB
  • Cezar Mihalcea – doctorand UBB
  • Cosmin Nicolae – artist, regizor
  • Alexandru Faciu – profesor Colegiul National Bilingv George Coșbuc
  • Vlad Zaha – specialist criminolog, Universitatea Manchester
  • Andra MacMasters – producătoare și regizoare film documentar
  • Irina Velicu – cercetătoare
  • Minodora Sălcudean – prof. univ. habil., Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
  • Irina Cărăbaș – istoric de artă, lector Universitatea Națională de Arte București
  • Radu Toderici – cercetător, lector la Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Ciprian Mureșan – artist vizual, Cluj
  • Sorin Gog – sociolog, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Carla Boboc – lucrătoare culturală, creatoare de conținut, masterandă în cadrul Facultății de Litere, Univ. din București
  • Mihai Ivașcu – dramaturg, lucrător cultural profesionist
  • Cosmin Koszor-Codrea – cercetator
  • Camelia Badea – sociologă, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Vladimir Borțun – lector în politologie, Universitatea din Oxford
  • Dana Domșodi – lector, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Răzvan Martin – activist civic
  • Lucian Maier – profesor de filosofie
  • Anca Hațiegan – conf. univ., Universitatea „Babeș-Bolyai”
  • Bogdan Popa – conf.univ., Universitatea Transilvania Brașov
  • Ana Lungu – regizor de film
  • Ana Maria Șpaiuc – profesor de istorie
  • Catrinel Dănăiață – regizoare, cadru didactic UNATC
  • Andi Vasluianu – actor
  • Cristina Barbu – muzeograf
  • Alexandru Zaharia – elev la Liceul de Artă Ion Vidu Timișoara
  • Grigore Burloiu – lector universitar UNATC
  • Ionuț Sociu dramaturg și jurnalist cultural
  • Silvia Mușătoiu – profesor de matematică la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” din București
  • Vlad Adamescu – politolog, co-fondator Politică la minut
  • Răzvan Petri – politolog, co-fondator Politică la minut
  • Csilla Könczei – conferențiar universitar la UBB – Cluj, președintele fondator al Fundației Tranzit, susținătoare a Casei Tranzit
  • Oana Rusu – părinte, actriță Teatrul Național de Operetă si Musical Ion Dacian, doctorand Universitatea De Arte Târgu Mureș, asistent de cercetare Universitatea Lucian Blaga, Sibiu.
  • Mihai Ene – scriitor, lector universitar, Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova
  • Ana-Maria Pălăduș – activistă de mediu, părinte, vice-președintă REPER21
  • Andreea Borțun – regizoare de film, asist. univ. drd., Facultatea de Film,UNATC, co-fondatoare Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis
  • Florin Poenaru – antropolog, lector Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Universitatea Bucuresti.
  • Alma Buhagiar – regizoare de film
  • Alexandra Chirea – profesor limba franceză Colegiul Național “Gheorghe Sincai’, București
  • Emil Zorilă naturalist, coordonator grădină comunitară în curtea școlii, co-fondator Asociația Urbanium
  • Dan Dinoiu – arhitect, conferentiar universitar, Facultatea de Arhitectura, UAUIM Bucuresti Facultatea de Arhitectura, UAUIM Bucuresti 
  • Cristina Moraru – lector universitar Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași
  • Cătălin Gheorghe – profesor universitar Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași
  • Vlad Jipa – profesor de limba și literatura română, doctorand (Facultatea de Litere, Universitatea din București)
  • Bianca Murariu – facilitatoare de învățare în natură, pedagog teatral, lucrătoare culturală
  • Girigan Gabriel – cercetător ULBS și profesor la Colegiul Național G. Coșbuc
  • Silvia Ciubotaru, psihologă și psihoterapeută, manager cultural
  • Teodora Coman – profesoară și scriitoare
  • Mihai Ghiduc – jurnalist
  • Ariana Coman – jurnalistă
  • Silviu Istrate – creator de conținut, vlogger
  • Ileana Gabriela Szasz – antropoloagă, profesoară asociată SNSPA București & Facultatea de Sociologie UniBUC
  • Laura Sava – lector universitar, Universitatea Xi’an Jiaotong-Liverpool
  • Adriana Moscu – jurnalistă
  • Mihaela Alexandrescu – HR Manager, coach.
  • Oana-Alexandra Dervis, asistent universitar, Facultatea de Științe Politice, SNSPA
  • Selma Dragoș – dramaturg, mediator cultural
  • Georgiana Agafia – dramaturg și actor-papusar
  • Cristina Bodnărescu – manager cultural, învățătoare
  • Erőss Réka – doctorandă, UBB, Filosofie
  • Paula Boarță – profesoară educație socială, jurnalistă
  • Dana Dunel-Stancu – Avocată, expert în egalitate de șanse
  • Laura Borbe – profesor învățământ preuniversitar, Cluj Napoca
  • David Morariu – asist. univ. drd., Facultatea de Litere și Arte, ULBS
  • Mona Coțofan – profesoară, Iași
  • Ana Agopian – scenaristă, conferențiar Facultatea de Film, UNATC
  • Gabriela Obodariu – profesoară, Colegiul Național Al.I.Cuza Focșani
  • Mihaela Czobor-Lupp – profesoară, Carleton College
  • Miki Braniște – manager cultural și curator, conferențiar universitar, Facultatea de Teatru și Film, UBB
  • Oancia Silvia  – profesor Colegiul National ,,Alexandru Ioan Cuza”, Focsani
  • Mihaela Griga– profesoară de limba română și coordonatoare de programe educaționale, Cluj Napoca
  • Anghel Damian – artist
  • Ioana Bogdana – scenarist și producător de film și tv
  • Eva Todică – regizor și scenarist de film și tv
  • Monica Stan – regizor și scenarist
  • Mihaela Stan – medic dermatolog
  • Olga Ștefan – poetă, profesoară de limba română, doctor în științe filologice (Facultatea de Litere, UBB)
  • Alexandru Higyed – poet, manager cultural, doctor în filologie (Universitatea de Vest din Timișoara)
  • Paula Mihai – consultant educațional
  • Andra Tarara – artistă
  • Mihnea Bâlici – doctorand (Litere UBB), cercetător, critic literar, poet
  • Mihai Laurențiu Fuiorea – profesor de filosofie
  • Claudia Șerbănuță – cercetătoare postdoctorală, ULBS, președintă Asociația Comunitățile Viitorului
  • Octavian Sofronea – asistent, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București
  • Ana Țăranu – doctorandă și cercetătoare, UBB
  • Lorand Maxim – regizor și manager cultural
  • Oana Paler – profesoară de română la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, Brașov, scriitoare
  • Filip Alexandrescu – cercetator ICCV
  • Ioana Ciovârnache – profesoară de logică și filosofie la Colegiul Național „George Barițiu”, Cluj
  • Eugen Jebeleanu – regizor
  • Marian Ivan – galerist
  • Ligia Livadă-Cadeschi – profesor, Facultatea de Științe Politice – Universitatea din București
  • Mihaela Orban – specialist în comunicare
  • Simona Ciotlăuș – sociolog, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj
  • Răzvan Botiș – artist vizual
  • Radu Apostol – regizor de teatru, conferențiar UNATC
  • Mirela Nagâț – realizatoare tv
  • Viorel Cojanu – actor, manager cultural
  • Zsuzsa Selyem – scriitoare, conferențiară universitară UBB

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu