Cât costă secretele SUA. Un marinar american a fost condamnat pentru SPIONAJ în favoarea Chinei

Un marinar al US Navy a fost condamnat pentru spionaj după ce a vândut secrete militare Chinei în schimbul a 12.000 dolari, informează Departamentul de Justiţie din SUA.
Jinchao Wei a fost declarat vinovat de un tribunal din California, după ce în urmă cu aproape trei ani a vândut contracost detalii confidențiale despre echipajul din care făcea parte, USS Essex. Probele prezentate la proces au arătat că Wei a fost abordat în februarie 2022 prin intermediul rețelelor de socializare de către cineva care pretindea a fi un pasionat al marinei militare.
În realitate, individul era un ofițer de informații chinez. Între februarie 2022 și până la arestarea sa în august 2023, pe măsură ce relația lor s-a dezvoltat, Wei a oferit, la cererea agentului chinez, informații detaliate despre capacitatea tehnică a navei Essex.
Pe parcursul celor 18 luni, Wei a furnizat fotografii și videoclipuri despre arsenalul utilizat, sistemele computerizate și localizarea exactă a navei.
„Inculpatul, care a promis prin jurământ că ne va proteja, și-a vândut țara pentru 12.000 de dolari. Și-a încălcat jurământul, și-a trădat uniforma și pe colegii săi pentru bani. Verdictul va fi un avertisment pentru toți cei care nu iau în serios obligațiile solemne asumate atunci când au intrat în armata Statelor Unite”, se arată în decizia judecătorului.
Pedeapsa în acest caz va fi pronunţată pe 1 decembrie, arată BBC.
RECOMANDAREA AUTORULUI
Autoritățile chineze au dejucat trei comploturi de SPIONAJ/ „În absența unor convingeri puternice, oficialii riscă să se arunce în abisul criminal”
Un fost paznic la ambasada SUA din Oslo este judecat pentru SPIONAJ în favoarea Rusiei și Iranului
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu