MOTIVUL pentru care un avion a fost oprit pe pista aeroportului din Milano, cu doar câteva secunde înainte de decolare

Un avion a fost oprit, cu doar câteva secunde înainte de decolare, pe pista aeroportului Malpensa din Milano. Autoritățile au precizat că la bordul aeronavei se afla un terorist, care încerca să fugă spre Orientul Mijlociu, în Bahrain.
Este vorba de un tânăr francez, în vârstă de 24 de ani, care era dat în urmărire internațională pentru infracțiuni de terorism legate de jihadism.
Potrivit autorităților italiene, citate de stiridiaspora.ro, aeronava se afla deja în mișcare pe pistă când a fost oprită, în urma intervenției Poliției de Stat din Malpensa și Varese.
Intervenția promptă a oamenilor legii a avut loc în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile franceze, după ce suspectul, deși se afla în custodia statului francez pentru fapte de terorism, a reușit să evite obligația de a semna, încălcând astfel regimul de supraveghere impus.
Autoritățile italiene au identificat faptul că individul se îmbarcase pe un zbor nespecificat, cu destinația Bahrain, iar polițiștii au solicitat întoarcerea imediată a avionului pe platformă.
Tânărul a fost debarcat și condus la secția de poliție din aeroport pentru verificări suplimentare. În urma percheziției, asupra sa au fost găsite cheile mașinii cu care ajunsese la aeroport, autoturism ce fusese parcat în apropierea zonei de plecări. Vehiculul a fost localizat și supus controlului de către forțele de ordine.
După finalizarea procedurilor, suspectul a fost încarcerat la penitenciarul Busto Arsizio și a fost plasat sub autoritatea Parchetului General de pe lângă Curtea de Apel din Milano, în vederea predării către autoritățile franceze.
FOTO – caracter ilustrativ: Hepta
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu