Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

26 august 2025

EXTERNE: Porsche renunță la proiectul Cellforce. Planurile de producție de baterii pentru vehicule electrice „nu mai sunt VIABILE economic”

Porsche renunță la proiectul Cellforce. Planurile de producție de baterii pentru vehicule electrice „nu mai sunt VIABILE economic”

Porsche renunță la proiectul Cellforce. Planurile de producție de baterii pentru vehicule electrice „nu mai sunt VIABILE economic”

Producătorul german de mașini sport Porsche a anunțat luni că renunță la planurile de a-și produce propriile baterii, din cauza cererii slabe de vehicule electrice.

Decizia de a opri proiectul Cellforce a fost luată după ce vânzările de vehicule electrice în China și SUA au fost „sub așteptări”, în ciuda unor rezultate mai bune în Europa.

Porsche intenționa inițial să sporească producția la fabrica Cellforce din Germania și apoi să se extindă cu o a doua fabrică. În schimb, Cellforce își va reduce activitățile și se va concentra exclusiv pe cercetarea și dezvoltarea de celule de baterii.

Planurile privind producția de baterii nu mai sunt „viabile din punct de vedere economic”, a declarat Michael Steiner, membru al Consiliului de Administrație al Porsche.

Porsche a indicat că va elimina aproximativ 200 de locuri de muncă la Cellforce, deși angajaților li se vor oferi oportunități la divizia de baterii a Volkswagen, PowerCo.

O lovitură pentru directorul executiv al Porsche

Anunțul companiei evidențiază dificultatea cu care se confruntă producătorii auto în sporirea producției de baterii, notează Financial Times.

În plus, este o lovitură pentru directorul executiv Oliver Blume, care a supravegheat înființarea Cellforce în 2021, când el spunea că proiectul urma să pună Porsche în „fruntea” tehnologiei bateriilor și „va modela viitorul mașinii sport”.

Luni, Blume a citat „condiții dificile” din SUA, unde compania nu are unități de producție și a fost afectată puternic de taxele vamale ale președintelui Donald Trump, și China, unde piața vehiculelor electrice de lux „nu s-a dezvoltat încă”.

Blume conduce Porsche din 2015. Din 2022, el este, de asemenea, directorul executiv al companiei-mamă a Porsche, Volkswagen, unde are în curs de implementeze un plan de restructurare pe scară largă.

Decizia Porsche de a abandona proiectul de producție de baterii propria va accentua atenția asupra planurilor mai largi ale Blume pentru grup.

El a spus că electromobilitatea rămâne „esențială” pentru strategia Porsche, dar „lipsa economiilor de scară” înseamnă că nu mai are sens ca Porsche să continue eforturile pentru producția de baterii.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Friedrich MERZ își propune ca Germania să își diversifice partenerii comerciali, în contextul taxelor vamale și incertitudinii legate de SUA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu