Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, convocat în ședință ordinară pe 29 august. 25 de proiecte pe ordinea de zi

Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, convocat în ședință ordinară pe 29 august. 25 de proiecte pe ordinea de zi
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a emis Dispoziția nr. 2727/22.08.2025, prin care convoacă Consiliul Local în ședință ordinară, vineri, 29 august 2025, ora 10.00, în sala de ședințe a Primăriei, strada General Praporgescu nr. 14.
Ședința va avea loc cu participarea fizică a consilierilor locali, iar lucrările comisiilor de specialitate se vor desfășura cu o zi înainte.
Ordinea de zi a ședinței
Pe masa consilierilor se află 25 de puncte, cu impact asupra bugetului, infrastructurii, serviciilor sociale și urbanismului din Râmnicu Vâlcea:
-
Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listelor de investiții pe anul 2025.
-
Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Filarmonicii „Ion Dumitrescu”.
-
Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Sport Club Municipal.
-
Proiect de hotărâre privind aprobarea tipului de suport alimentar pentru elevii și preșcolarii incluși în Programul național „Masă sănătoasă”.
-
Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului alocației zilnice de hrană pentru Căminul de Persoane Vârstnice, de la 1 august 2025.
-
Proiect de hotărâre privind folosința gratuită a unui spațiu din Piața Centrală de către UNISEM SRL.
-
Proiect de hotărâre privind prelungirea concesionării unui teren de 5,45 mp, proprietatea municipiului.
-
Proiect de hotărâre privind completarea anexelor la contractul de delegare a gestiunii transportului public local (autobuze și microbuze).
-
Proiect de hotărâre privind dezmembrarea în două loturi a unui teren de 3.026 mp de pe strada Morilor nr. 28 G.
-
Proiect de hotărâre privind modificarea caracteristicilor tehnice ale căii de comunicație Intrarea Pribeanu.
-
Proiect de hotărâre privind darea în administrarea DADP a unor stații de reîncărcare pentru vehicule electrice.
-
Proiect de hotărâre privind acordarea unui drept de superficie pentru proprietarul construcției de pe strada Parteneriatului.
-
Proiect de hotărâre privind aprobarea PUZ și RLU pentru un imobil cu funcțiuni mixte pe strada Gib Mihăescu nr. 38, inițiatori: SC SAP BUILDING SRL, Potop Marinică și Potop Florica, Ștefan Nicolae și Ștefan Marinela.
-
Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcții la Creșa Râmnicu Vâlcea.
-
Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Direcției de Asistență Socială Râmnicu Vâlcea, de la 1 septembrie 2025.
-
Proiect de hotărâre privind majorarea alocației de hrană pentru Cantina de Ajutor Social și Centrul Social „Ioana”.
-
Proiect de hotărâre privind actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului Social „Ioana”.
-
Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 61/28.02.2024.
-
Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 62/28.02.2024.
-
Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 63/28.02.2024.
-
Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 65/28.02.2023.
-
Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanților municipiului în AGA Piețe Prest SA.
-
Proiect de hotărâre privind numirea unui administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al Apavil SA.
-
Proiect de hotărâre privind aprobarea modalității de calcul a tarifelor pentru reparații cu mixtură asfaltică și lucrări la trotuare pe domeniul public.
-
Întrebări, interpelări și informări.
Documentele, publice pe site-ul Primăriei
Materialele aferente fiecărui proiect sunt disponibile pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, la secțiunea Consiliul Local – Ședințe – Convocări și Proiecte HCL. Consilierii locali pot formula amendamente înainte de dezbaterea în plen.
Ședința ordinară din 29 august 2025 se anunță una cu miză majoră, ce vizează atât rectificări bugetare, cât și decizii strategice în domeniul urbanismului, infrastructurii, transportului public și serviciilor sociale.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu