„Am spus da când am auzit de ofertă”. Transferul bombă la CFR Cluj, anunțat de ProSport, a fost confirmat de fotbalist
Mutarea bombă, anunțată de ProSport, a fost confirmată de mijlocașul celor de la Petrolul Ploiești.
CFR Cluj a ratat mutarea lui Malcom Edjouma de la FCSB și s-a orientat rapid spre un alt mijlocaș din Superliga. Pe ultima sută de metri în perioada de mercato clujenii au demarat negocierile cu Tidiane Keita și jucătorul a confirmat că urmează să semneze cu echipa lui Dan Petrescu.
Tidiane Keita confirmă transferul bombă la CFR: „Am spus DA”
Anunțul făcut de ProSport cu privire la ultimul transfer pregătit de CFR Cluj în aceste zile a fost confirmat de Keita la finalul meciului cu UTA Arad. Mijlocașul celor de la Petrolul Ploiești se pregătește să semneze cu fosta campioană a României. A recunoscut că nici nu a stat pe gânduri atunci când a auzit că are o ofertă de la o echipă de top. Mai sunt de pus câteva detalii la punct și zilele viitoare se va alătura lotului lui Dan Petrescu.
„Să fiu sincer nu știu cand plec. Trebuie să vorbesc cu agentul meu. Mai sunt câteva detalii de pus la punct, poate mâine, cine știe. E o onoare pentru mine să se intereseze un club atât de mare, echipă care a fost campioană cinci ani la rând. Am spus DA când am auzit de ofertă. Când se interesează CFR de tine nu stai să te gândești. Totul a fost foarte rapid. Am încercat să mă concentrez la meci, acum putem să vedem ce se va întâmpla”, a declarat Tidiane Keita, la Digisport.
Tidiane Keita a fost titular în ultimul meci la gruparea prahoveană. Din păcate, nu și-a putut ajuta colegii să obțină măcar o remiză. Deși Petrolul a condus după golul marcat de Doumtsios, arădenii au întors scorul prin Costache și Roman.
Mijlocașul francez a fost dorit de FCSB și Rapid, însă va semna cu CFR Cluj. Prahovenii au dat lovitura deoarece l-au transferat gratis de la Dunkerque și se vor alege cu 400.000 de euro plus procente dintr-un viitor transfer. CFR Cluj îl va include pe lista UEFA la timp pentru dubla cu Braga, din turul 3 preliminar al Ligii Europa.
- 650.000 de euro e cota de piață a mijlocașului francez, potrivit Transfermarket.
- A mai evoluat pentru Toulouse B, US Albi, US Colomiers și US Orleans.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu