Carrefour a vândut aproape 1.200 de magazine din Italia și ar pregăti plecarea din Polonia. Urmează România?

Gigantul Carrefour, din Franța, numărul trei pe piața retailului alimentar din România, ar fi dat startul negocierilor pentru vânzarea celor 800 de magazine pe care le are în Polonia, conform presei din Hexagon.
Aspectul extrem de important? Acesta ar fi al doilea exit bifat de grupul francez în 2025, după ce în prima parte a anului s-a anunțat vânzarea a aproximativ 1.200 de magazine din Italia. Unitățile au mers către NewPrinces, un producător de alimente și de băuturi, în schimbul sumei de 4,2 miliarde de dolari.
Carrefour ar fi gata de plecarea de pe pământul polonezilor
Carrefour ar fi deschis un spațiu securizat în care pune la dispoziția potențialilor cumpărători informații despre companie, din dorința de a vinde cele 800 de magazine din Polonia, notează Boursier.com. Cei de la JP Morgan ar fi fost angajați pentru a conduce toată operațiunea.
Trebuie precizat că purtătorii de cuvânt ai Carrefour nu au confirmat informațiile momentan. Ei au declarat că nu comentează zvonurile apărute pe piață.
VEZI ȘI: Gemenii Lidl și Kaufland au vieți diferite. Ce strategie folosește compania mamă pentru cele două lanțuri de magazine
Detalii despre vânzarea magazinelor din Italia și despre activitatea din Polonia
Vânzarea Carrefour Italia (1.188 de magazine) va da un impuls semnificativ profitabilității companiei, a precizat grupul din Franța într-un comunicat. Carrefour Italia a înregistrat pierderi operaționale de 67 de milioane de euro în 2024.
Directorul financiar al Carrefour, Matthieu Malige, a menționat la acea vreme că vânzarea operațiunilor din Italia se realizează la un preț modic.
Conform ultimei raportări financiare a Carrefour, în prima jumătate din anul 2025, retailerul a vândut în Polonia în valoare de 1,1 miliarde de euro (inclusiv TVA) - cu 1,1% mai puțin față de perioada similară a anului precedent. Aceasta este piața europeană care funcționează cel mai slab pentru Carrefour.
„În restul Europei, Grupul a înregistrat o accelerare semnificativă a activității sale în toate țările în care e prezent, ca urmare a investițiilor în competitivitate realizate începând cu 2023 și a condițiilor de piață mai favorabile.
În Spania, piața a rămas dinamică. Carrefour Spania a înregistrat o accelerare a creșterii vânzărilor în al doilea trimestru (+2,9% LFL) și o îmbunătățire clară a profitabilității (ROI în creștere cu +9,4% față de primul semestru al anului 2024).
ROI-ul regiunii a rămas în general stabil, fiind penalizat în principal de Polonia, unde concurența a rămas tensionată”, au comunicat francezii
Poate urma România?
Unele surse anunță că cei de la Carrefour s-ar gândi inclusiv la o ieșire de pe piața locală, unde operează peste 400 de magazine și unde au avut vânzări de 1,5 miliarde de euro în prima jumătate a anului.
Carrefour România se „mișcă” prin intermediul a trei entități juridice principale. Este vorba despre Carrefour România S.A., despre Supeco Investment SRL și despre Romania Hypermarche S.A., notează economica.net.
TE-AR PUTEA INTERESA: VIDEO. Hoațele de la Lidl! Cum au fost prinse două femei în timp ce sustrăgeau marfă serioasă dintr-un magazin al retailerului german
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu