Ceahlăul, deplasare dificilă la Târgu Mureş

CSM Ceahlăul are o deplasare dificilă la Târgu Mureş, unde va întâlni, duminică 21 septembrie, echipa din localitate.
ASA Târgu Mureş este pe locul III în clasament, înaintea partidei de duminică, având 13 puncte adunate din patru victorii, un egal şi o înfrângere.
Galben-negrii sunt pe locul 12, cu zece puncte obţinute după trei victorii, un egal şi două înfrângeri.
Diferenţa din clasament este de doar trei puncte, o premisă în plus pentru ca partida de duminică să fie una disputată, cele două formaţii fiind de valori sensibil egale.
E drept că elevii lui Vali Avădanei vin după o înfrângere pe propriul teren, dar şi cei de la ASA au suferit în etapa precedentă o înfrângere, e drept în deplasare, cu Steaua Bucureşti.
De asemenea e de văzut cum va fi gestionat la nivelul moralului faptul că clubul pietrean a cerut recent insolvenţa, deşi sub aspect sportiv acest lucru neavând nicio implicaţie. Mai mult ar putea chiar aduce mai multă linişte la nivelul lotului în condiţiile în care acest lucru presupune obligaţia achitării la zi a salariilor pe pe perioada insolvenţei.
Pe de altă parte, galben-negrii au avut evoluţii oscilante până acum, lucru recunoscut şi de cei din staff-ul tehnic, alternând partide bune, în care s-au impus fără probleme, inclusiv în deplasare, cu meciuri mai puţin reuşite.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu