Amenzi usturătoare pentru părinții copiilor care folosesc trotinete electrice
În contextul „creșterii accelerate”, în ultimii ani, a accidentelor în care sunt implicate trotinete electrice, aleșii vor să introduce noi sancțiuni în Codul Rutier. Mai exact, părinții copiilor sub 14 ani riscă amenzi de până la 1.600 de lei, dacă minorul folosește trotineta electrică pe un drum public, iar în cazul în care copilul produce un accident cu pagube materiale sau răniri, pe lângă amendă, va răspunde civil pentru prejudiciu, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere la Parlament.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier), înregistrată marți, la Senat, de deputatul SOS Nini Pascalini, are ca scop responsabilizarea părinților sau a tutorilor „prin consacrarea expresă a obligației de supraveghere a minorului sub 14 ani în raport cu utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile publice”.
Potrivit inițiatorului, deși legislația actuală stabileşte vârsta minimă de 14 ani pentru conducerea bicicletelor şi trotinetelor electrice pe drumurile publice, în ultimii ani (2022 – 2025) au avut loc mii de accidente care au implicat aceste trotinete, multe dintre ele fiind provocate chiar de către copii.
„Un element deosebit de îngrijorător este implicarea minorilor în astfel de evenimente. Conform unor statistici citate în mass-media pe baza datelor Poliției Române, numai în anul 2022 au fost implicați sute de minori în accidente cu trotinete electrice, iar o parte dintre aceștia au fost chiar în poziția de vinovați”, se arată în expunerea de motive, unde se precizează că există un vid normativ care a permis ignorarea legii.
În perioada 30 iunie 2021 - 30 iunie 2024 au avut loc 396 de accidente rutiere grave cu trotinete electrice la nivel național, soldate cu 24 de persoane decedate și peste 370 de persoane grav rănite. În prima jumătate a acestui an, doar în București, au fost înregistrate peste 140 de accidente rutiere cu trotinete electrice, cu două persoane decedate.
Copilul sub 14 ani nu poate răspunde contravențional
În cazul unor accidente grave sau cu consecințe penale, se aplică prevederile Codului penal, însă o mare parte din cazurile semnalate de polițiști și de cetățeni sunt accidente minore sau tamponări, unde se rămâne în zona contravențională și civilă.
„Din practica poliției rutiere, inclusiv din semnalările făcute de agenți de poliție, reiese următoarea situație: minor sub 14 ani circulă pe o trotinetă electrică pe un drum public, deși art. 70 alin.(2) impune vârsta minimă de 14 ani. Minorul fie este surprins în trafic de poliție fără să fi produs pagube („doar circulă” în mod nelegal), fie provoacă un incident rutier, de la simple tamponări și pagube minore, până la vătămări ușoare ale integrității corporale a altor persoane. Copilul are vârsta sub 14 ani, deci nu poate răspunde contravențional”, exemplifică inițiatorul, precizând că, în prezent, Codul rutier nu oferă polițistului un temei clar pentru a sancționa părintele, „deși, în fapt, acesta este cel care a permis sau nu a împiedicat utilizarea trotinetei”, iar persoana păgubită rămâne cu paguba.
Fapta copilului, corelată cu răspunderea părintelui
Soluția găsită de parlamentar este sancționarea părinților pentru fapta copiilor. Mai exact, interdicția folosirii trotinetelor electrice pe drumurile publice de către minori sub 14 ani (care este prevăzută în legislație) va fi corelată cu răspunderea părintelui; se instituie o obligație clară în sarcina părinților/tutorilor de a lua măsurile necesare pentru respectarea acestei interdicții și de a asigura supravegherea minorului.
„Este interzisă folosirea trotinetelor electrice pe drumurile publice de către minori care nu au împlinit vârsta de 14 ani. Părinţii, tutorii, precum şi persoanele cărora minorul le este încredinţat ori se află în supravegherea acestora sunt obligaţi să ia măsurile necesare pentru respectarea acestei interdicţii şi să asigure supravegherea minorului în vederea prevenirii utilizării trotinetelor electrice pe drumurile publice”, stipulează proiectul de lege.
În același timp, este instituită o sancțiune contravențională din clasa a III-a, pentru situațiile în care părintele nu a respectat această obligație.
„Se creează o contravenție distinctă, având ca subiect activ părintele, tutorele sau persoana care exercită autoritatea părintească, în următoarele situații:
a) minorul sub 14 ani folosește trotineta electrică pe un drum public;
b ) părintele a permis, a tolerat sau nu a supravegheat, permițând astfel încălcarea interdicției”, explică inițiatorul legii.
O amendă din clasa a III-a din Codul Rutier înseamnă 6 - 8 puncte-amendă, cu o valoare monetară între 1.215 lei și 1.620 lei, conform ratei actualizate pentru 2025.
În cazul în care copilul generează și un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale sau cu vătămări ale integrităţii ori sănătăţii unor persoane, dar care nu se încadrează la infracţiune, „procesul-verbal de constatare a contravenţiei se întocmeşte pe numele părintelui, tutorelui ori al persoanei căreia minorul îi era încredinţat sau sub a cărei supraveghere se afla la momentul faptei. Acesta răspunde civil pentru prejudiciile cauzate, potrivit dispoziţiilor Codului civil”, prevede documentul.
„Minorul sub 14 ani folosește trotineta electrică, este surprins de poliție, dar nu produce pagubă = părinte sancționat contravențional.
Minorul sub 14 ani folosește trotineta electrică și produce un accident cu pagube materiale sau vătămări nepenale = părinte sancționat contravențional + răspunde civil pentru prejudiciu”, sintetizează parlamentarul, în expunerea de motive.
Potrivit acestuia, pe lângă faptul că „întărește coerența Codului rutier”, prin corelarea clară a vârstei minime de 14 ani cu o răspundere contravențională și civilă explicită a părintelui, propunerea legislativă este compatibilă și cu noul cadru legal privind RCA obligatoriu pentru trotinete electrice, plasându-se în zona prevenției și a responsabilizării părinților.
Prin adoptarea acestor măsuri, „Parlamentul transmite că minorii sub 14 ani nu au ce căuta pe trotinete electrice în trafic, nici măcar «doar până la colțul străzii», iar părinții nu se mai pot ascunde în spatele ideii «e doar un copil, nu are ce să i se întâmple», ci devin subiecți ai răspunderii contravenționale și civile pentru conduita rutieră a propriilor copii”, conchide inițiatorul.
Inițiativa legislativă „acoperă un gol evident în reglementarea actuală” a circulației trotinetelor electrice, vid legislativ semnalat inclusiv de organele de poliție cu atribuții în domeniu, susține autorul proiectului.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu