Bolojan anunţă concedieri şi tăieri de venituri la bugetari. Cine sunt angajaţii care vor fi trimişi acasă

În plin conflict cu PSD, care a ameninţat cu ieşirea de la guvernare, premierul insistă pentru tăierea cheltuielilor în aparatul bugetar. "Acolo unde putem sa eliminam risipa, acolo unde avem personal care nu îşi justifica activitatea, acolo unde sunt sporuri care nu sunt acoperite de realitati, acolo trebuie sa facem reduceri", a declarat Ilie Bolojan, premierul României. Măsura s-ar putea aplica inclusiv parlamentarilor, care ar putea primi mai puţini bani pentru funcţionarea cabinetelor din teritoriu.
Decizia finală în privinta tăierilor din administratia centrală ar putea fi luată după alegerile din Capitală
"Atunci când spunem 10% tăierea sumei forfetare pentru un parlamentar onest, muncitor, o să însemne oameni care pleacă acasă, care nu mai pot să rămână consilieri în cabinetul parlamentar", a declarat Ştefan Pălărie, senator USR. De cealaltă parte, liderii PSD se opun tăierilor de venituri în aparatul bugetar. "Noi nu am spus niciodată că suntem împotriva disponibilizărilor din administrație de exemplu. Dar am spus haideți să o facem cu cap. În momentul în care încerci să disponibilizezi un funcționar acum, instanța ți-l dă înapoi în secunda doi, în 2-3 termene ți l-a trimis înapoi la lucru", a declarat Olguţa Vasilescu.
"Este exact vorba populară: boală lungă, moarte sigură. Tot ce nu se facem la timp înseamnă complicații mult mai mari și costuri mai mari", a declarat Ilie Bolojan, premierul României. Surse politice spun că decizia finală în privinta tăierilor din administratia centrală va fi luată după alegerile din Capitală.
Înapoi la Homepage
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu