Un echipament de 3 milioane lei pentru reducerea infecțiilor nosocomiale stă nefolosit la Ploiești. Care sunt motivele

Echipamentul reduce riscurile de infecții nosocomiale ce pot apărea la copii. Până acum însă, nu s-a reușit și montarea unui transformator, fără de care instalația nu poate funcționa.
Lucrurile s-ar putea îndrepta abia anul viitor.
Câteva coloane, montate în decembrie 2024, la exteriorul spitalului, ar trebui să aducă aer curat în secția de terapie intensivă și în blocul operator. Însă momentan, sunt inutile, pentru că nu există un transformator de mare putere, care să asigure necesarul de energie pentru folosirea sistemului.
Persoană: „Dezinteres în primul rând, mai în special că e spitalul de copii ar trebui să fie pe prim plan, nu?”.
Persoană: „Trebuia să se facă, mai ales pentru copii”.
Anca Miu Managerul Spitatalului de Pediatrie Ploiești: „Acest ansamblu este foarte consumator și nu putem să îl racordăm la instalația noastră că sărim în aer, de fapt nu sărim în aer sar siguranțele și nu mai funcționează nimic. Preia aerul încărcat cu bacterii și îl elimină”.
Sistemul de climatizare a costat mai bine de trei milioane de lei, fără TVA - bani obținuți prin PNRR. A funcționat pentru scurt timp, de probă, cu ajutorul unui generator - care a fost oprit, pentru că scotea fum, polua aerul și era prea zgomotos.
Alexandru Rogobete, Ministrul Sănătății: „Eu nu caut vinovați eu vă spun că de un an de zile nu pot fi folosite echipamente achiziționate din bani europeni pentru că autoritatea locală care răspunde de spital nu a găsit o soluție”.
Cea mai bună soluție pentru instalarea transformatorului a venit de la furnizorul de electricitate, însă abia în primăvară. Deși în luna august s-a demarat procedura de achiziție și s-a întocmit studiul de fezabilitate, lucrarea va fi gata anul viitor.
Mihai Polițeanu, Primar Ploiești: „Stadiul final din punct de vedere al documentației, acum practic achiziționăm proiectarea și execuția și apoi va urma execuția. Anul viitor cu siguranță”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu