Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

09 noiembrie 2025

ECONOMIE: Furie în Serbia din cauza familiei Trump. Hotelul de lux pe care vrea să-l ridice ginerele președintelui american la Belgrad a produs un val de nemulțumire în țara vecină

Furie în Serbia din cauza familiei Trump. Hotelul de lux pe care vrea să-l ridice ginerele președintelui american la Belgrad a produs un val de nemulțumire în țara vecină

Furie în Serbia din cauza familiei Trump. Hotelul de lux pe care vrea să-l ridice ginerele președintelui american la Belgrad a produs un val de nemulțumire în țara vecină

Serbia se confruntă cu noi tensiuni. De această dată motivul este un proiect imobiliar controversat, condus de Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump. În cursul zilei de vineri, 8 noiembrie 2025, partidul președintelui sârb Aleksandar Vucic a dat undă verde în Parlament construirii unui hotel de lux și a unui complex de apartamente pe locul fostului sediu al armatei iugoslave, din Belgrad.

Vineri, Parlamentul Serbiei a adoptat o lege care deschide calea pentru un proiect imobiliar controversat, condus de Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump. Mai exact, firma lui Kushner, Affinity Partners, vrea să construiască un hotel de lux și un complex de apartamente pe locul fostului sediu al armatei iugoslave, din Belgrad.

Planurile familiei Trump produc nemulțumire în Serbia

Clădirea, care în prezent este o ruină, a fost bombardată de forțele NATO în anul 1999 în timpul intervenției Alianței pentru a opri campania militară a Serbiei în Kosovo. Imobilul are însă o valoare simbolică pentru unii, care îl consideră un memorial și un simbol al opoziției continue față de NATO.

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, care a menținut legături strânse cu Donald Trump, a susținut planurile ginerelui acestuia, în ciuda protestelor și a contestațiilor legale. Astfel, anul trecut, guvernul sârb a retras clădirii statutul de imobil protejat și a convenit asupra unui contract de închiriere pe 99 de ani cu firma lui Kushner, care anunțase că vrea să investească 500 de milioane de dolari într-un proiect imobiliar.

Decizia a declanșat demonstrații și a condus la o anchetă privind falsificarea documentelor de către un oficial sârb, utilizate în timpul procesului pentru a schimba statutul clădirii.

„Este important să depășim povara din 1999. Suntem pregătiți să construim relații mai bune cu SUA – cred că acest lucru este extrem de important țară”, declarat Vucic în luna iunie, într-un interviu pentru BBC.

Vineri, partidul lui Vucic, care are majoritatea în Parlament, ​​a promovat un vot special privind demolarea clădirii din Belgrad și a câștigat. Decizia de a deschide calea pentru acest proiect vine în contextul în care guvernul lui Vucic încearcă să mențină relații bune atât cu Washingtonul, cât și cu Moscova.

(NU RATA: Donald Trump, președintele care „a demolat democrația”! Joe Biden nu a avut milă de actualul lider de la Casa Albă)

Critici dure din partea opoziției

Politicienii opoziției au calificat decizia drept neconstituțională, inclusiv Aleksandar Jovanovic, care a descris-o drept o crimă și a declarat agenției de știri AFP că această clădire simbol din Belgrad va fi înlocuit cu „cazinouri și jacuzzi”.

În plus, deputata de centru-stânga Marinika Tepicċ a declarat că guvernul sacrifică istoria țării „pentru a-l mulțumi pe Trump”.

Adoptarea legii a fost criticată și de experții în arhitectură și vine după ce Transparency Serbia, o organizație anticorupție, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la dezvoltările susținute de stat.

(CITEȘTE ȘI: Donald Trump, reacție clară privind retragerea trupelor SUA din România. Ce spune despre relația cu țara noastră)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu