MedLife: creștere de 20%, investiții în genetică și AI
Rețeaua de servicii medicale private MedLife anunță o creștere de aproape 20% față de primele nouă luni ale anului trecut. Grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată pro-forma de peste 2,36 miliarde de lei, în creștere cu 19,5% față de aceeași perioadă a anului 2024. De asemenea, EBITDA pro-forma a înregistrat un avans important, situându-se cu 20,4% peste nivelul raportat în primele nouă luni ale anului trecut.
Evoluția confirmă consolidarea poziției de lider a Grupului și performanța sustenabilă a tuturor liniilor de business, într-un context economic caracterizat de un ritm moderat de creștere. Cele mai importante avansuri au fost înregistrate pe diviziile de spitale (+39,2%) și clinici (+19,2%), urmate de laboratoare (+16,1%) și farmacii (+11,2%).
Compania a lansat recent lansarea Longevity100+, primul și cel mai amplu program de testare genetică din regiune. Inițiativa își propune să democratizeze accesul la testarea genetică, mutând accentul de la tratarea bolilor aflate în stadii avansate către identificarea timpurie a riscurilor și prevenție. Potrivit reprezentanților MedLife, începând cu anul viitor, testarea genetică din cadrul programului va fi disponibilă publicului larg, la un preț accesibil, marcând un pas concret către transformarea medicinei preventive în România.
Totodată Grupul a accelerat dezvoltarea și implementarea propriilor soluții bazate pe inteligență artificială menite să susțină analiza avansată a imaginilor și datelor medicale. Aceste proiecte contribuie la creșterea preciziei diagnosticului, la siguranța actului medical și la reducerea timpului de răspuns pentru pacienți.
„Rezultatele din primele nouă luni confirmă că modelul nostru de creștere este solid și sustenabil, chiar într-un mediu economic mai moderat. Investițiile pe care le facem în tehnologie, automatizare, genetică și inteligență artificială nu sunt doar cheltuieli, ci active strategice care vor genera valoare în următorii ani.
Datele pe care le raportăm reflectă transformarea pe care o construim: trecem de la servicii medicale de screening și tratament la planuri de sănătate personalizate, bazate pe date exacte furnizate de genetică, tehnologie de ultimă generație și expertiza echipelor noastre medicale multidisciplinare – un model care ne diferențiază pe termen lung și consolidează avantajul nostru competitiv”, a afirmat Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife.
În același timp, grupul MedLife a continuat extinderea infrastructurii medicale la nivel național printr-o serie de proiecte organice care s-au finalizat în această perioadă.
Astfel, pe zona de spitale grupul a marcat inaugurarea noului bloc operator al Spitalului MedLife Craiova. Pe zona de clinici, MedLife a punctat o investiție de peste 3 milioane euro la Pitești prin deschiderea unei noi unități medicale de mari dimensiuni concepută pentru a oferi servicii integrate – de la consultații și analize, până la imagistică și spitalizare de zi. De asemenea, pe zona de laborator, compania a inaugurat primul laborator complet automatizat din Brașov, o investiție de peste 2 milioane de euro, care contribuie la creșterea capacității de procesare, la reducerea timpilor de analiză și la o acuratețe superioară a rezultatelor.
Privind în perspectivă, compania își dorește să accelereze proiectele care au la bază componenta de cercetare și contribuie activ la îmbunătățira actului medical și a experinței pacientului. Un astfel de proiect este inițiativa pilot de cercetare în imagistică medicală demarat recent, în care medicii radiologi lucrează cu un algoritm AI antrenat să recunoască tipare subtile și să contribuie la redactarea unor rapoarte imagistice standardizate, complete și precise care vor avea ca obiectiv creșterea nivelului de precizie în stabilirea diagnosticului. Cu o bază de aproape un milion de investigații RMN, acest proiect poziționează România în avangarda cercetării medicale private din regiune, demonstrând cum tehnologia poate amplifica expertiza umană fără a o înlocui.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu