ROMANIA: Când fratele vitreg moldovean, cel hrănit de trei decenii, râde public de tine

Când fratele vitreg moldovean, cel hrănit de trei decenii, râde public de tine

Există o durere care nu se scrie cu cerneală, ci cu rușine și dezamăgire. Este durerea celui care, ani la rând, a oferit din puținul său unui frate vitreg, crezând că sângele, chiar și amestecat, tot sânge rămâne. L-ai ajutat când era în genunchi, i-ai trimis bani, i-ai dat pâine, i-ai întins o mână peste Prut, crezând că demnitatea nu are granițe.

E vorba de omenie. De lipsa ei

Dar într-o zi, fratele acela, pe care l-ai hrănit trei decenii, se ridică în picioare și râde de tine. Râde public, batjocoritor, spunând că e fericit că ai ajuns mai rău ca el. Câtă ură trebuie să fi adunat în inima lui pentru ca bucuria lui să izvorască din suferința ta? Câtă micime poate încăpea într-un suflet care a primit ajutor și răspunde cu dispreț? În clipa aceea, nu mai e vorba de geopolitică, nici de istorie, nici de identitate. E vorba de omenie. De lipsa ei.

România și Moldova au fost, cândva, frați despărțiți cu forța

România și Moldova au fost, cândva, frați despărțiți cu forța. Dar anii trecuți au arătat că despărțirea cea mai mare nu e pe hartă, ci în suflet. Noi am privit spre ei cu milă, cu drag, cu sentimentul că îi ajutăm să-și regăsească demnitatea pierdută. Ei, unii dintre ei, ne-au privit cu invidie, cu dispreț mascat în glume și sarcasm.

Pentru că atunci când fratele tău îți poartă ciuda, nu pentru că l-ai nedreptățit, ci pentru că ai reușit, înseamnă că nu-l doare nedreptatea, ci succesul tău. Dar acum, când noi am ajuns mai rău ca el, el se bucură. Își varsă frustrarea în râs, își justifică neputința prin căderea ta. Așa se naște un alt fel de ură: ura celui complexat, care așteaptă să te vadă jos ca să se simtă egal. Și-atunci te întrebi: unde e frăția despre care tot vorbim? Unde e legătura dintre două popoare care se revendică din aceeași mamă, aceeași limbă, aceeași suferință?

Se pare că am construit un pod doar din vorbe

Se pare că am construit un pod doar din vorbe, iar în loc de iubire, am trecut peste el resentimente, trufie și ipocrizie. Dar poate că vina e și a noastră. Poate că am oferit prea mult fără să cerem respect. Poate că am confundat mila cu dragostea, iar ajutorul cu fraternitatea. Când hrănești pe cineva, dar nu-i hrănești și conștiința, îl faci dependent, nu recunoscător. Și când dependența moare, apare ura.

Frăția nu se măsoară în ajutoare

Nu toți moldovenii sunt așa. Dar destui sunt cei care își bat joc de „fratele mai mare” ca să se răzbune pentru propriul eșec. Și destui dintre noi am rămas cu sufletul gol, întrebându-ne de ce bunătatea e mereu răsplătită cu batjocură. Poate că adevărul e simplu: frăția nu se măsoară în ajutoare, ci în tăcerea demnă a celui care nu se bucură de căderea altuia. Iar acolo unde lipsește rușinea, nu mai e loc pentru iubire.

Nu toți frații sunt frați de suflet

Așa am ajuns, după trei decenii de sprijin și iluzii, să descoperim că nu toți cei pe care i-ai hrănit îți vor binele. Unii vor doar să te vadă flămând, ca să-și justifice propria foame. Dar noi, cei care încă mai credem în legătura de sânge, să nu uităm: nu toți frații sunt frați de suflet. Unii rămân doar rude de conveniență istorică. Iar în fața batjocurii lor, singurul răspuns demn este tăcerea.

Cititi si alte stiri despre ROMANIA: Când fratele vitreg moldovean, cel hrănit de trei decenii, râde public de tine