Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

23 noiembrie 2025

ROMANIA: Fosta fabrică Astra, pregătită de transformare: primul pas spre modificarea întregii platforme industriale

Fosta fabrică Astra, pregătită de transformare: primul pas spre modificarea întregii platforme industriale

Primăria Arad a emis certificatul de urbanism necesar demarării procedurilor pentru realizarea unui Plan Urbanistic Zonal pe întreaga suprafață a fostei fabrici Astra, care și-a închis porțile în această primăvară, după 134 de ani de funcționare.

Decizia vine după ce proprietarii americani, compania Greenbrier, au anunțat oficial în 7 aprilie închiderea fabricii de vagoane, motivând măsura prin „provocările dificile și accelerate de pe piața locală”. Aproape 700 de angajați au rămas astfel fără loc de muncă, activitatea de producție fiind oprită definitiv la finalul lunii iunie.

Fabrica Astra a reprezentat timp de peste un secol unul dintre cele mai importante simboluri industriale ale Aradului. Întreprinderea a fost înființată în anul 1891 sub numele „Fabrica de Mașini, Vagoane și Turnătorie de Fier János Weitzer”, a fost naționalizată în perioada comunistă, iar după Revoluție a trecut printr-o serie de privatizări și divizări.

În 1998, compania s-a scindat în două entități: Astra Vagoane Călători, deținută astăzi de omul de afaceri Valer Blidar, care continuă să producă tramvaie, cu sediul pe Calea Victoriei, respectiv Astra Vagoane Arad, specializată în producția de vagoane de marfă, care a fost vândută în 1999 companiei americane Trinity Industries, iar din 2016 integrată în grupul Greenbrier.

Fosta fabrică Astra, pregătită de transformare: primul pas spre modificarea întregii platforme industriale

După închiderea fabricii de vagoane, proprietarii au solicitat reconfigurarea urbanistică a terenului, iar certificatul emis de municipalitate la finalul lunii octombrie permite realizarea unui PUZ și a unui RLU pentru o zonă cu funcțiuni mixte, cel mai probabil pentru a face vânzarea lui mai facilă, întrucât în condițiile actuale el este o zonă industrială.

Suprafața fostei platforme industriale este una semnificativă, terenul fiind împărțit în mai multe parcele cadastrale. Conform documentelor urbanistice disponibile public, suprafața totală variază, fiind aproximativ 13 hectare.

Ce se va putea construi pe cele 6 parcele ale fostei fabrici

Fosta fabrică Astra, pregătită de transformare: primul pas spre modificarea întregii platforme industriale

Certificatul de urbanism prevede modificări asupra celor 6 parcele de teren (înregistrate în cartea funciară cu numerele 312702, 348850, 309388, 12861, 11384, 354161), pregătindu-le pentru dezvoltări variate, precum: servicii și comerț, locuințe colective, funcțiuni de utilitate publică în regim privat, zone verzi amenajate, dotări pentru sport și agrement, infrastructură rutieră și de comunicații, funcțiuni complementare, în acord cu studiul de oportunitate care a primit deja undă verde de la Primăria Arad.

Emiterea certificatului de urbanism marchează primul pas oficial către transformarea uneia dintre cele mai mari platforme industriale din Arad, un spațiu care ar putea intra curând într-o nouă etapă de dezvoltare urbană.

Citește și:

O istorie de 134 ani se încheie. Ultimul vagon cisternă realizat la fabrica Astra din Arad (Foto)

O nouă licitație pentru Cetatea Aradului. În vizor: poarta de acces și zona adiacentă

Comments are closed.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu