”Voi puteți fi de fiecare dată al doisprezecelea jucător al CSM Ceahlăul”
■ interviu realizat cu Alexandru Barna
CSM Ceahlăul Piatra Neamț a învins sâmbătă pe AFC Câmpulung Muscel (scor 3-0) și se apropie de ținta impusă de antrenorul Cristian Pustai pentru 2025, adică acumularea de minimum 20 de puncte. Unul dintre integraliștii echipei a fost portarul Alexandru Barna. Un fotograf a surprins reacția lui la golul înscris de Andrei Marc. De aici și ideea unui interviu cu Alex Barna în care să atingem și partea de multe ori foarte puțin văzută a unui portar în timpul meciurilor și a sentimentelor acestuia în timpul unei confruntări.
Reporter: Sâmbătă, în timpul meciului cu AFC Câmpulung Muscel, la golul marcat de Andrei Marc, bucuria ta a fost surprinsă de un fotograf. După părerea mea, reacția ta a spus multe despre dorința echipei de a câștiga. Așa este?
Alexandru Barna: Da! Ne-am dorit foarte mult să câștigăm acest meci. Aveam nevoie de un succes care să confirme tuturor că celelalte rezultate pozitive, cu Satu Mare și Dumbrăvița, nu au fost întâmplătoare. Important este că am luat cele trei puncte, deoarece fiecare punct adunat este important în tentativa de a evita retrogradarea.
Rep.: CSM Ceahlăul nu trece prin cel mai fericit moment al istoriei sale din punct de vedere sportiv. Cum caracterizezi lupta pentru evitarea retrogradării în acest sezon?
A.B.: Este o luptă foarte strânsă în subsolul clasamentului. Presiunea este crescută și simțim asta în fiecare meci. Să nu creadă nimeni că este vreo echipă în Liga 2 care intră pe teren pentru a face act de prezență. Pentru noi este foarte important să câștigam cu echipele clasate de sub noi. Le menținem acolo și ne mărim șansele de a continua în acest eșalon.
„Ca portar trebuie să ai și un gram de nebunie”
Rep.: Tu, lăsând impresia că ești un portar căruia nu-i place teribilismul, ești de acord cu ideea de nebunie a portarilor?
A.B.: Ca portar trebuie să ai și un gram de nebunie. Dar această ”nebunie” trebuie analizată în sensul bun al cuvântului. Nebunia portarului nu trebuie să însemne ieșiri necontrolate, dar trebuie să-ți dea curajul de a ieși fără teamă în duelurile ”unu la unu” când trebuie să plonjezi în picioarele adversarului. Ieșirile necontrolate aduc cartonașe și suspendări și astfel faci rău grupului nu numai ție.
Rep.: Ce-ți trece prin minte când, acolo pe teren fiind, vezi bucuria colegilor tăi, dar tu nu participi la ea?
A.B.: Și eu mă bucur foarte mult la golurile reușite de colegii mei, așa cum și ei se bucură de paradele noastre. Trăiesc fiecare moment alături de ei, chiar dacă eu nu ajung la ei.
„Nu mulţi pot gestiona presiunea aceasta mare de pe umerii noștri”
Rep.: De câte ori ți-ai înfrânt elanul de a pleca spre grupul celor care se bucură? Și de ce?
A.B.: În toată cariera mea nu de multe ori am fost să mă bucur cu colegii pentru că nu îmi place să-mi părăsesc poarta. Așa cum se vede în poze, am și eu trăirile mele, reacțiile mele, dar rămân acolo unde îmi este locul ca să pot supraveghea totul cât mai atent.
Rep.: Pe banca de rezerve, un portar care vede că al său coleg de pe post a greșit și asta contează pe tabelă, suferă la fel de mult?
A.B.: Din punctul meu de vedere și portarul de rezervă suferă la fel de mult ca și titularul, atunci când acesta din urmă gafează. Am trăit destule moment de acest gen din postura de rezervă, așa cum știu că au trăit și colegii mei. Atunci când noi greșim este foarte greu să ne mai ”scoată” cineva și, de cele mai multe ori, se vede pe tabelă. Nu mulţi pot gestiona presiunea aceasta mare de pe umerii noștri.
„Pentru un portar când gafează, următoarele zile sunt foarte, foarte grele”
Rep.: Florin Prunea spunea că după meciul cu Suedia de la mondialul din 1994 îi venea să sape o groapă și să se bage singur în ea de ciudă. Aceasta este trăirea unui portar când gafează?
A.B.: Gafele sau greșelile fac parte din joc. Suntem oameni și mai greșim. Important este să încercăm mereu să le evităm prin poziționare, prin modul de a judeca fiecare moment, prin a fi prevăzător și a încerca să anticipezi faza. Plus că lucrăm mult și la antrenamente pentru a fi pregătiți cît mai bine posibil. Pentru un portar când gafează, următoarele zile sunt foarte, foarte grele. Important este însă să treci cât mai repede peste această problemă, iar dacă vine nou nou meci să dai din nou siguranță colegilor.
“După acel meci aveam în gând să mă las de fotbal”
Rep.: Nu putem trece în acest interviu peste meciul cu Concordia Chiajna, unde CSM Ceahlăul a pierdut cu 0-8. Scorul scutește de orice comentariu, dar pentru tine cum a fost acel meci, dar mai ales zilele de după acel joc? Întreb fiindcă, urmărind pagina de Facebook a clubului, reacțiile de atunci nu au fost vehemente la adresa ta sau a echipei.
A.B.: Nici nu vreau să îmi aduc aminte de acel meci de coșmar. Mi-aș fi dorit ca totul să fie un vis urât, dar, din păcate, asta este viața. După acel meci aveam în gând să mă las de fotbal, dar nu m-a lăsat inima să renunţ. Nu m-ar fi caracterizat. Am început de mic fotbalul și ajungând la vârsta asta este greu să te lași. Indiferent de ce greutăți te lovești. Important este să treci peste. Iar despre comentariile de pe facebook și nu numai, ce pot să zic? Fiecare suporter are libertatea de a se exprima cum dorește. Ca și sfat însă pentru toți suporterii noștri, le transmit atât: ”Susțineți această echipă indiferent de rezultat! Încurajați-ne! Voi puteți fi de fiecare dată al doisprezecelea jucător al CSM Ceahlăul”.
Foto: Dragoș Pășcăneanu

Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu