Șoferi reținuți de Poliție după ce au fost prinși la volan fără permis sau sub influența alcoolului, la Roman și Oniceni

Polițiștii nemțeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni de control în trafic, soldate cu rețineri și măsuri preventive în cazul unor șoferi depistați conducând fără permis sau sub influența alcoolului, informează IPJ Neamț.
La data de 10 noiembrie, în jurul orei 23:45, un bărbat de 37 de ani, din Oniceni, a condus un autoturism pe strada Nucilor, din localitatea Oniceni, fără a avea drept de conducere, având permisul de conducere anulat. Astfel, având în vedere întregul probatoriu constituit, la data de 12 noiembrie, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore. La data de 13 noiembrie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, fiind dispusă luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.
La data de 12 noiembrie, în jurul orei 16:50, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Roman, a condus un autoturism în Piața Roman Vodă din municipiul Roman, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui sub influența alcoolului. Bărbatul a fost prezentat de polițiști Judecătoriei Roman, fiind dispusă arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile.
La data de 12 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în seara zilei de 11 noiembrie, ora 22:30, un tânăr de 20 de ani, din comuna Oniceni, a fost surprins de lucrătorii de poliție, conducând un autovehicul, în aceeași localitate, iar la declinarea calității sale, conducătorul auto a furnizat agentului constatator datele de stare civilă ale unei alte persoane, din aceeași localitate, deoarece tânărul avea permisul de conducere suspendat. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost sancționat contravențional.
„Față de persoana în cauză a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, falsul privind identitatea și instigare la participație improprie la infracțiunea de fals intelectual. La data de 13 noiembrie, tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman care a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile”, au mai precizat reprezentații IPJ Neamț.
Foto: IPJ Neamț
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu