Un puștan de 13 ani din Cajvana a luat mașina mamei și împreună cu doi prieteni de 13 și 15 ani s-au plimbat prin oraș la ora 2 noaptea. Au fost prinși după o urmărire în trafic dar și prin pădurea în care au încercat să se ascundă

La data de 14 noiembrie în jurul orelor 02:00, lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraşului Cajvana și Poliției Orașului Solca – I.P.J. Suceava, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu desfășurând activitățile de verificare și control a traficului rutier, pe DJ178D (Strada Ștefan cel Mare) au depistat în trafic un autoturism marca Volkswagen, ce prezenta un comportament suspect, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire acustic și luminos din dotarea autospecialei de poliție, autoturismului. Șoferul nu l-a respectat accelerând și continuându-și deplasarea, fapt pentru care s-a procedat la plecarea în urmărire a autoturismului pe o distanță de 6 km din centrul orașului Cajvana către satul Codru, ce aparține de orașul Cajvana. În continuare autoturismul a intrat pe un drum pietruit, conducătorul auto pierzând controlul volanului, intrând în derapaj, oprindu-se pe sensul opus de circulație, iar persoanele din autoturism părăsind vehiculul și deplasându-se în direcții diferite în pădurea din apropiere. În urma verificărilor și căutărilor efectuate au fost identificați trei minori de 13 și 15 ani. Autoturismul a fost condus de un minor de 13 ani proprietatea mamei sale, fără încunoștințarea acesteia. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, omologat, din dotarea poliției orașului Cajvana, rezultatul fiind negativ. În urma incidentului minorii nu au suferit leziuni și nu a fost necesară intervenția unui echipaj ambulanțier la fața locului. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prev. și ped. de art. 335 alin.(1) din Codul penal, ce urmează a fi soluționat de către lucrătorii Poliției Orașului Cajvana, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Un puștan de 13 ani din Cajvana a luat mașina mamei și împreună cu doi prieteni de 13 și 15 ani s-au plimbat prin oraș la ora 2 noaptea. Au fost prinși după o urmărire în trafic dar și prin pădurea în care au încercat să se ascundă , 9.0 out of 10 based on 2 ratings
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu