SOCIETATE: Călător prin ţinuturi scandinave

Călător prin ţinuturi scandinave

Ciprian Năprădean

Anul acesta, Europa nordică ne-a capacitat atenţia. Prima oprire – Danemarca. Contrar aşteptărilor, primirea climatică şi nu numai, a fost una minunată, deşi se spune că lumea nordică este mult mai ,,rece”, asta la propriu, şi nu la figurat. Câteva din obiectivele vizitate şi imortalizate, au fost: Muzeul viking din Roskilde, Catedrala din Roskilde, unde sunt îngropaţi majoritatea regilor danezi, Parcul de distracţii Tivoli, unul dintre cele mai vechi din Europa, Muzeul Carlsberg, Muzeul Iluziilor, şi bineînţeles Muzeul Naţional din Copenhaga.

***

De bună dimineaţă am ajuns in Roskilde, Danemarca. Aerul scandinav e rece ca un bisturiu. El taie timpul în felii subţiri. Despre una dintre acestea a fost vorba azi – Muzeul Navelor Vikinge. Pe malul unui fiord liniştit, dorm cele cinci corăbii din Skuldelev. Mai bine zis, rămăşiţele lor, reconstituite cu o sfinţenie de laborator. Stau acolo, ca nişte schelete uriaşe, şi-ţi şoptesc poveşti despre furtuni, jafuri şi comerţ.

Cu o mie de ani în urmă, aceste bărci, făcute din scânduri de stejar, sudoare şi ambiţie, au fost motorul unei civilizaţii care nu se temea de moarte, dar avea oroare de plictiseală.

Aşa cum le-am spus tovarăşilor mei, fără nave, vikingii ar fi rămas nişte fermieri ursuzi care-şi îngropau visurile în noroiul fiordurilor. Cu ele, au devenit arhitecţii unei lumi noi. Au navigat până în Anglia, Franţa, Bizanţ, Rusia, Islanda, ba chiar şi în America, cu câteva secole înaintea lui Columb.

Muzeul e mai mult decât o expoziţie, e o poveste marină, o lecţie despre cum din lemn şi curaj se poate făuri o civilizaţie.

După escala maritimă, am păşit în tăcerea gotică a Catedralei din Roskilde.

E veche de aproape o mie de ani, iar zidurile ei respiră moartea cu demnitate regală. Aici au fost încoronaţi şi apoi înmormântaţi regii Danemarcei. O combinaţie de fast şi funerar care face din lăcaşul sfânt o veritabilă sală de aşteptare pentru eternitate.

Sub piatra rece dorm zeci de regi şi regine. Fiecare cu sarcofagul lui impozant. Într-un colţ, un turist asiatic fotografiază cu pioşenie. În altul, un copil danez se joacă printre cripte, de parcă ar face sport la ora de istorie.

Roskilde a fost pe vremuri capitală. Azi pare un orăşel adormit, dar cu prestanţă de muzeu viu.

La plecare, de la semafor, am privind fiordul. M-am gândit că vikingii aveau ceva ce noi am pierdut. Aveau convingerea că o barcă, o coajă mai mare de nucă, plus o idee, pot schimba lumea. Noi avem idei, dar rareori curajul să le lansăm la apă.

***

Dacă Roskilde e un capitol dintr-o cronică veche, Parcul Tivoli e o pagină de istorie mai puţin prăfuită. Deschis în 1843, adică pe vremea când Europa abia descoperea locomotiva, Tivoli e dovada că danezii au ştiut dintotdeauna să amestece seriozitatea cu un strop de distracţie.

În perioada aceasta, Tivoli nu e doar un parc, e o simfonie a dovlecilor şi a Halloween-ului. Totul e portocaliu, parfumat şi vesel. Aleile sunt împodobite cu dovleci sculptaţi.

După-amiază, o ploaie sâcâitoare şi un vânt de toamnă răscolea frunzele, iar două doamne cu forme rubensiene şi costume de vrăjitoare îşi făceau selfie-uri cu trecătorii. Plimbându-mă printre tarabe si savurândund un covrig învelit in ciocolată, am înţeles ce face Tivoli unic: aici, copilul din tine iese la suprafaţă fără ruşine, iar adultul, dezarmat, refuză să-l ascundă.

De atâta istorie, gotic şi dovleci, era cat pe ce sa ratăm Casa Carlsberg. E o destinaţie sacră, unde nu doar se fabrică bere, ci aproape se înfăptuiesc minuni. Ieşi mereu mai vesel decât intri.

Printre miros de hamei, afişe vintage şi busturile solemne ale familiei Jacobsen, am descoperit un adevăr al Danemarcei: nu toate popoarele se cuceresc cu săbii, unele se câştigă cu bere rece şi poveşti calde. Privind soarele care apunea peste Copenhaga, mi-am spus că vikingii aveau un motiv bun să se întoarcă mereu acasă. Nicio mare cucerire nu se compară cu o halbă bună băută cu prietenii.

***

Copenhaga e senzaţională: aerisită, ordonată, civilizată, desenată parcă pe lângă pistele de bicicletă. Aici toată lumea pedalează sau aleargă.

Noi ne-am plimbat pe Strøget, cea mai lungă stradă pietonală din Europa. Nu puteam să nu aruncăm un ochi prin Muzeul Iluziilor, situat pe această stradă. Aici am înţeles că şi percepţia are simţul umorului.

Am văzut oglinzi care te micşorează, camere care te răstoarnă şi o masă pe care capul tău pluteşte.

Danezii au reuşit să transforme iluziile în ştiinţă, un lucru care la alţii e program de guvernare.

Azi am lăsat iluziile deoparte si am vizitat Muzeul Naţional. Vikingi, regine, bijuterii, săbii, o ordine impecabilă chiar şi printre epoci.

Istoria lor arată ca o bibliotecă bine organizată.

Mi-am adus aminte de ce spunea Fukuyama, că trebuie să măsurăm cât de departe e fiecare ţară de Danemarca. Referindu-se, evident, la democraţia liberală daneză.

Ei bine, privind Copenhaga, pot confirma că noi românii suntem departe. In timp ce ei au construit Podul Oresund, cel mai lung din Europa, noi construim încă edificii medievale şi traversăm Carpaţii bară la bară.

***

Prima dimineaţă cu soare în Malmö. Am făcut rapid niste poze spre Turning Torso, nu cumva vremea să se răzgândească (…) apoi am pornit spre Helsingborg. Orăşelul acesta deşi micuţ e unul dintre cele mai cochete pe care le-am văzut.

În inima oraşului se ridică Kärnan, turnul vechi de observaţie, singura parte rămasă din castelul medieval al regilor suedezi: masiv, de cărămidă roşie, pare un donjon francez. De sus, priveliştea e uluitoare. Vezi ţărmul danez, Kronborgul de piatră, feriboturile care brăzdează marea, şi tot acel melanj dintre trecut şi prezent.

Coborând, oraşul te seduce cu farmecul lui. Străduţe pavate, case colorate, flori în geamuri şi cafenele cochete. După un răgaz scurt într-una dintre acestea, am pornit spre port, spre feribotul care leagă Suedia de Danemarca.

Dincolo de strâmtoare – castelul Kronborg, în toată măreţia lui rece:

ziduri groase, bastioane verzi, turnuri care par să privească marea de secole, fără să clipească.

Aici, Shakespeare a ales să-l plaseze pe Hamlet. Privind locul, înţelegi de ce: e peisajul perfect pentru dileme existenţiale.

Oraşul Helsingør care găzduieşte castelul e o alta bijuterie medievală. Pentru danezi, locul e şi un simbol al curajului discret. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când naziştii au început deportarea evreilor, oamenii din Helsingør au folosit aceleaşi bărci cu care pescuiau ziua pentru a salva noaptea.

În câteva zile, din toamna anului 1943, aproape toţi evreii danezi au fost trecuţi peste apă, în Suedia, spre libertate.

Şi m-am gândit, parafrazându-l pe Hamlet, că aici, la graniţa dintre Marea Nordului şi Marea Baltică, „to be or not to be” primeşte mereu noi conotaţii.

***

Ultima zi suedeză am petrecut-o în Ängelholm, in compania unor amici din localitate. Orăşelul de nici 30 000 de locuitori s-a demonstrat a fi mai animat decăt ne aşteptam. Halloween-ul şi începutul de weekend au fost cel mai probabil vinovatele.

După atâtea castele, fiorduri şi muzee, plimbarea din această dimineaţă, de pe Storgatan, strada pietonală centrală a oraşului, a fost ca o cafea băută tihnit după un banchet .

Pe aceasta stradă pietonală se află o mulţime de magazine, restaurante şi cafenele, iar in zilele acestea si mai mulţi dovleci.

Strada pietonală pare sa se termine la biserica veche din Ängelholm, o clădire modestă păzită de monumente funerare vechi şi de copaci bătrâni. Dincolo de câteva atracţii turistice, unele ciudate, precum statuia unui OZN, oraşul este perfect calibrat pentru localnici de varsta a treia. Este un oraş al paşilor rari, al aerului curat şi al calmului scandinav, care te face să te simţi musafir mai mult decât turist…

Distribuie: