SOCIETATE: Stiliștii au nevoie de stilist

Stiliștii au nevoie de stilist

Nu știu dacă oamenii își dau seama când sunt penibili. Sau mai rău, dacă le pasă.

UNDE E ORIGINALUL?

Într-o eră în care excesul se confundă cu expresia de sine, iar prostul gust a devenit manifest de libertate, toți vor să fie unici, dar ajung să fie identic de ridicoli.

Sunt totuși trei ani de când Bucureștiul figurează, măcar nominal, pe harta modei europene. Doar că, vizual vorbind, dialogul cu Europa pare încă un monolog. Pentru unii, sincopele de stil sunt încă flagrante.

Scriu aceste rânduri inspirată de impresia publică pe care unii dintre invitații la Festivalul Mercedes Benz Fashion Week au lăsat-o, și nu din perspectiva participantului.

Luxul s-a instalat, dar gustul a rămas în debara.

Între 15-18 octombrie a avut loc a treia ediție a Festivalului, având ca tematică, în acest an, creativitatea, sustenabilitatea și inovația.

Evenimentul este organizat de echipa formată din Roxana Voloșeniuc (Editor & Publisher ELLE Romania) și Mario Antico (fondator al Italian International School of Bucharest), susținuți de Camera Nazionale della Moda Italiana (CNMI) – cea care organizează și Milano Fashion Week.

Este un eveniment care merită respect. Tocmai de aceea, e păcat ca unele apariții să saboteze efortul organizatoric, printr-un haos stilistic care n-are nimic de-a face cu fashionul, ci doar cu febra atenției.

Site-ul oficial listează România (Alexandra Sipa, Almaz, Ami Amalia etc.), Ucraina (Gudu, Kseniaschnaider), Georgia (Lado Bokuchava, Tatuna), Ungaria (Borbala), Moldova (RxquetteX) și Polonia (Diana Milkanova).

Unul dintre locurile în care au avut loc prezentările de modă a fost Sala Tronului de la Palatul Regal din București.

Zece tineri designeri au avut ocazia să își prezinte lucrările în fața unui juriu internațional, având șansa de a câștiga o experiență educațională la Polimoda și un stadiu la un brand internațional de fashion. Premiul „Fashion Talent Award” în valoare de 5.000 de euro a fost câștigat de designerul Mara Popa.

Festivalul a inclus și o serie de show-uri private. Almaz a închis prima zi a evenimentului cu un show la Romaero. În cea de-a doua zi, Vol și-a prezentat colecția realizată în colaborare cu Massimiliano Giornetti, la Kiseleff 21, iar în ultima zi, Nissa a încheiat ediția cu o prezentare statică la Casa Oamenilor de Știință.

Am văzut că există investiție, muncă multă, unele obiecte vestimentare reușite, chiar câteva colecții corect realizate, în sensul tehnic al cuvântului. Doar că, dincolo de calitate, de cele mai multe ori lipsește ceea ce nu se poate cumpăra: originalitatea.

Pot respecta execuția, dar nu pot aplauda copia.

Într-o industrie care trăiește din noutate, „inspirația” 99% devine deja arhivă, nu avangardă. În fond, și o replică de Michelangelo poate fi executată impecabil, dar nu este Michelangelo.

VIZIUNEA FACE DIFERENȚA

Încercarea de a mima magnitudinea globală e simpatică, dar când auzi „Undeva-n Balcani” pe un catwalk care vrea să pară de New York, rezultatul e mai mult etnografic decât fashion.

Nu trebuie să aduci un artist interna-țional pentru a avea un moment memorabil, ci doar să știi unde se termină moda și unde începe circul.

Nu Puya e problema! Problema e că, în loc să celebrăm originalitatea românească, preferăm să imităm formulele altora, fără să avem instrumentele lor. E ca și cum ai încerca să cânți Beyoncé la fluier. Ambițios, dar riscant.

Deși evenimentul în sine a fost impecabil organizat, rafinat, internațional, cu parteneriate serioase și designeri valoroși, mare parte din public pare că venea la o preselecție pentru un reality show, nu la o celebrare a esteticului.

Un festival de modă nu are nevoie doar de lumină bună, ci și de umbra unui ochi critic.

Am avut momente de panică vizuală.

O avalanșă de materiale deșirate, suprapuneri fără context, corsete fără cauză și ținute care păreau rezultatul unei colaborări între un coșmar și un depozit de textile.

Nu discut oameni, discut ținute. Nu mă interesează cine e persoana din spatele hainelor, ci ce spun hainele în locul ei, la un astfel de eveniment, pentru că stilul, spre deosebire de PR, nu poate fi cumpărat.

Încă nu s-a înțeles că moda nu e despre a șoca, ci despre a spune ceva coerent, inteligent, estetic.

Ori ceea ce s-a întâmplat la Mercedes-Benz Fashion Week, un festival și foarte bun și necesar, pare un studiu de caz despre cum se îmbracă o țară care a descoperit moda pe TikTok.

Fetele acestea autoproclamate „fashion icons” nu poartă haine, ci zgomote vizuale. Și ce e mai grav: multe „sunt îmbrăcate”, adică există cineva plătit tocmai pentru a le consilia în estetica vestimentară. Aici e tragedia.

Cine sunt acești stiliști și la ce s-au gândit când au compus asemenea apariții? Nu știu! Probabil la engagement, nu la echilibru. La vizualul de feed, nu la proporție. La reacții, nu la semnificație.

E o estetică de colaj digital, în care fiecare piesă urlă mai tare decât cealaltă, iar ansamblul nu comunică nimic, poate doar disperarea de a fi văzut.

Când un stilist îmbracă pe cineva fără să-i citească structura, energia, tipul de feminitate sau masculinitate, rezultatul e un costum de influencer, nu o apariție. Și exact asta am văzut: o serie de uniforme pseudo-mondene, fără idee, fără direcție, fără gust.

În cadrul festivalului MBBFW, unul dintre punctele care a captat atenția publicului a fost expoziția Brâncuși și Muzele Dansului. Aceasta readuce în prim-plan costumele concepute de marele sculptor pentru Lizica Codreanu, simbol al întâlnirii dintre sculptură, dans și avangarda pariziană din anii 1922.

Nu știu cine mai face selecția pentru front-row, dar sigur nu o face estetica și nici competențele. Poate contabilul vreunei agenții care a primit instrucțiuni să adune „influențele locale”, care sunt niște personaje care confundă teatralitatea cu identitatea și expunerea cu stilul. Iar cel mai trist este că nimeni nu mai pare să observe ridicolul colectiv: o paradă de clone, cu ochelari de soare, cu botine, plasă, dantele și atitudine de „artsy girl” ratată.

Dacă stilul e limbajul personalității, atunci majoritatea este analfabetă.

Desigur, a fost și lume frumoasă, dintre care unii impecabili, dar pălesc în fața acestor enigme ale stilului, ce reușesc performanța de a transforma orice front-row într-un experiment sociologic.

România are nevoie de stilist și de stilist la stiliști!

Ceea ce mă uimește de fiecare dată nu este lipsa gustului, ci a opiniilor.

Toți cei invitați la show-urile de modă par că au semnat un pact al entuziasmului obligatoriu. Nimeni nu are nimic de spus, nimeni nu ridică o sprânceană, nimeni nu recunoaște că, poate, o colecție e slabă, prost croită, sau doar… neinspirată.

Este o ipocrizie lucioasă, ambalată frumos în stories și în poze cu prosecco. Oameni care, dacă ar gusta o mâncare cu trei sosuri nepotrivite, ar comenta o oră, dar când văd o colecție fără concept, tac. De teamă, de interes sau din reflex?

Moda a devenit un meniu prestabilit: se aplaudă la fel, se zâmbește la fel, se postează la fel. Niciun digestiv de gândire critică, nicio urmă de discernământ?!

În România, moda a devenit un cor al laudelor, nu o arenă a gustului.

Nimeni nu vrea să fie cel care spune „Nu e bine!”, de teamă să nu pară rău intenționat. Dar adevărul e simplu: bunul simț estetic e o formă de igienă publică.

Dacă nu-l practicăm, o să ne sufocăm în dantelă sintetică, latexuri ieftine și păreri convenabile.

Eu nu cred în politețea estetică dusă la extrem. Cred în demnitate. În dreptul de a spune „nu-mi place” fără să ți se ia invitația data viitoare.