Inter a anunțat în miez de noapte decizia finală despre viitorul lui Cristi Chivu, după eșecul cu Atletico Madrid
Atletico Madrid și Inter Milano s-au întâlnit în etapa a cincea a fazei principale din UEFA Champions League, într-o partidă încheiată cu scorul de 2-1.
Acum, gigantul din Serie A a făcut anunțul în legătură cu viitorul lui Cristi Chivu, după ce Diego Simeone a declarat că și-ar dori să antreneze finalista ultimului sezon de Liga Campionilor.
Viitorul lui Cristi Chivu, decis de Inter Milano
Inter Milano a suferit prima înfrângere din acest sezon de UEFA Champions League, pe terenul celor de la Atletico Madrid, scor 2-1. Astfel, gruparea din Serie A nu a reușit să se revanșeze în fața fanilor, pentru înfrângerea pe care a suferit-o în derby-ul cu AC Milan, scor 0-1.
Oficialii celor de la Inter Milano au oferit o primă reacție în legătură cu viitorul lui Cristi Chivu, după ce au auzit declarația făcută de Diego Simeone, cel care a precizat că își dorește să antreneze gigantul din Serie A.
„Văd această declarație ca pe una de admirație față de clubul nostru, pe care el îl cunoaște foarte bine (n.r. Diego Simeone a jucat la Inter în perioada 1996-1999).
Noi avem un antrenor tânăr, pe Chivu, și sper că va rămâne aici mulți ani de acum încolo. E genul de antrenor pe care ni l-am dorit. Suntem foarte mulțumiți de el și sunt convins că poate rămâne aici mulți ani”, a spus Beppe Marotta, președintele celor de la Inter Milano, potrivit Eurosport Italia.
Cum s-a desfășurat partida de la Madrid
Atletico Madrid și Inter Milano s-au întâlnit în etapa a cincea a fazei principale din UEFA Champions League, într-o partidă care s-a încheiat cu victoria spaniolilor, scor 2-1. Gruparea din La Liga a reușit să deschidă scorul rapid, încă din minutul 9, prin golul marcat de Julian Alvarez. Italienii au căutat egalarea și au avut mai multe ocazii ocazii de a marca. În cele din urmă golul echipei lui Cristi Chivu a venit după pauză, în minutul 54, când Zielinski a reușit să îl învingă pe Musso, cel care i-a luat locul accidentatului Jan Oblak în poarta celor de la Real Madrid.
După o repriză secundă echilibrată, cu ocazii la ambele porți, spaniolii au reușit să dea lovitura pe final, în minutul 90+3, prin Gimenez. Acesta l-a învins pe Sommer și a adus victoria și cele trei puncte pentru echipa pregătită de Diego Simeone.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu