Cătălin Bordea are același tipar: bruneta e copy-paste după fosta soție. A încercat să se ascundă, dar n-a avut nicio șansă
Cătălin Bordea face ce face și iar ajunge în centrul atenției. Nici nu ar avea cum altfel, pentru că pare într-o continuă căutare, după divorț. De data aceasta, CANCAN.RO l-a surprins cu o nouă domnișoară, încercând să se ascundă de ochii curioșilor. Nu prea i-a ieșit, cu toate că a luat toate măsurile necesare. Dar cine să fie oare noua prezență feminină, care, surpriză! Se încadrează în același veșnic tipar de la care comediantul nu se abate nici în ruptul capului! Am aflat și cu ce se ocupă bruneta, dar și ce îi leagă pe cei doi. Mai mult decât atât, avem și reacția lui, care a dat un răspuns tare interesant atunci când l-am întrebat despre asemănarea dintre ea și fosta soție.
Vine iarna, iar Cătălin Bordea își caută brațe călduroase care să îi încălzească nu doar trupul, ci și inima. Pare că le-a găsit, dacă e să analizăm imaginile, sau, mai bine spus, ea este cea care îi ridică pulsul (la propriu). Ușor zgribulit, cu gluga pe cap și ochelari de soare, s-a bucurat din plin de prezența domnișoarei. Au stat de vorbă, au fumat și s-au amuzat copios, în timp ce el îi arăta ceva pe telefon.

Ce, nu știm exact, dar din moment ce dorea să împărtășească entuziasmul cu ea, trebuie să fi fost ceva important. Ce mai conta că frigul și ceața își făceau simțită prezența? Au ales un rendez vous ca adolescenții, la scara blocului. În orice caz, domnița este o prezență constantă în viața lui. De ce spunem asta? Deoarece ea este cea care îl antrenează. Literalmente, nu folosim vreo metaforă care să sugereze altceva. 🤣
Cătălin Bordea a încercat să „marcheze” cu antrenoarea, printre blocuri
În timp ce el se chinuia să îi arate ecranul telefonului, ea a aruncat un ochi, a zâmbit, apoi i-a atras atenția ceva pe cer și s-a uitat preț de câteva momente în sus. Poate se gândea cum să facă să-i intre în grații mai repede prezentatorului de la Antena 1. Nu prea îi ajuta peisajul, ce-i drept, nu era un vibe prea romantic, printre blocuri, lângă mașină.
Întâlnirea a avut loc după antrenamente, probabil au avut de pus la cale alte detalii legate de următoarea sesiune de fitness. Ținutele amândurora erau din același film. Lejere, oversized, ca după sală. El purta o pereche de pantaloni tip camuflaj, hanorac negru, o geacă bomber și ochelari de soare, iar ea pantaloni largi, negri, o jachetă din denim și încălțăminte sport.

Dar nu avem cum să nu vorbim despre aspectul domnișoarei. Brunetă, cu părul lung și drept, micuță de statură, subțirică. Vă sună cunoscut? Ce să-i faci, nu poți să te legi de gusturile omului. Dacă astea sunt preferințele lui, le alege pe toate după chipul și asemănarea fostei.
Iar aici intervine partea interesantă, pentru că noi l-am contactat pe Cătălin Bordea, care ne-a dat câteva detalii despre întrevederea celor doi, dar și ce părere are despre asemănarea dintre antrenoare și Livia.
Ea este unul dintre antrenorii mei de fitness, era după antrenament, aveam mașinile parcate acolo. Orice brunetă cu tatuaje duce spre altă brunetă cu tatuaje, a spus Cătălin Bordea pentru CANCAN.RO.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu