Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

03 decembrie 2025

DIVERSE: Retragerea candidaturii lui Vlad Gheorghe îl menține pe Ciprian Ciucu pe locul trei, dar mărește distanța față de Cătălin Drulă

Retragerea candidaturii lui Vlad Gheorghe îl menține pe Ciprian Ciucu pe locul trei, dar mărește distanța față de Cătălin Drulă

Retragerea candidaturii lui Vlad Gheorghe îl menține pe Ciprian Ciucu pe locul trei, dar mărește distanța față de Cătălin Drulă

Mișcări politice cu patru zile înainte de alegeri. DREPT se aliază cu PNL, în detrimentul USR

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, și-a retras, ieri dimineață, candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, anunțând că îl va susține la alegerile locale parțiale de duminică pe candidatul PNL, Ciprian Ciucu. „Mă retrag din cursa pentru Primăria Capitalei și îl susțin pe Ciprian Ciucu. Nu este momentul pentru orgolii. Este momentul pentru responsabilitate”, a precizat Vlad Gheorghe, care și-a prezentat această decizie în compania lui Ciprian Ciucu.

Anunțul retragerii lui Vlad Gheorghe vine ca urmare a prezentării rezultatelor ultimului sondaj realizat de AltasIntel, la comanda Hotnews, sondaj potrivit căruia bătălia se dă, aproape unul la unul, între trei candidați. Astfel, pe primul loc în acest sondaj, se află candidatul PSD Daniel Băluță, cu 23,3%. Pe locul al doilea se află candidata independentă Anca Alexandrescu, cu 23,2%, la o distanță de 0,1%. Locul al treilea este ocupat de către candidatul PNL, Ciprian Ciucu, cu 21,7%, la o distanță de 1,6% față de Daniel Băluță și de 1,5% față de Anca Alexandrescu.

Candidatul USR, Cătălin Drulă, se află abia pe locul al patrulea, cu 15,5%, la o distanță de 6,2 procente în spatele lui Ciucu, de 7,7% în spatele Ancăi Alexandrescu și de 7,8% în spatele lui Daniel Băluță. Conform aceluiași sondaj, pe locul al cincilea, cu 8,4%, se află candidata SENS, Ana Ciceală, în timp ce Vlad Gheorghe era cotat cu 0,9 procente.

Clasamentul nu se modifică

După retragerea din cursă a lui Vlad Gheorghe, pornind de la același sondaj, clasamentul nu s-ar modifica. Daniel Băluță ar rămâne pe primul loc, cu 23,3%, urmat de Anca Alexandrescu, cu 23,2%. Ciprian Ciucu ar rămâne tot pe locul al treilea, cu un scor de 22,5%, la 0,6% în spatele Ancăi Alexandrescu și la 0,7% în spatele lui Daniel Băluță. Însă distanța dintre Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu se mărește la 7,1 procente în favoarea candidatului PNL. Ana Ciceală ar rămâne cu cele 8,4%. 

PNL face presiuni asupra USR să-l retragă pe Cătălin Drulă. Acesta refuză însă să facă acest gest și nici USR nu vrea să audă de un asemenea scenariu. De altfel, Ciprian Ciucu a dezvăluit, ieri, că, pentru aceste alegeri locale parțiale, la nivelul Capitalei, la nivelul Coaliției, au fost negociate două scenarii. PSD s-a opus categoric formării unei minicoaliții în interiorul Coaliției de guvernare, PSD și USR ar fi dorit să impună un candidat comun al celor două partide, însă social-democrații au amenințat cu ruperea guvernării dacă se întâmpla acest lucru.

Citește pe Antena3.ro
Retragerea candidaturii lui Vlad Gheorghe îl menține pe Ciprian Ciucu pe locul trei, dar mărește distanța față de Cătălin Drulă
Amenințări fără precedent ale lui Putin: „Suntem pregătiți chiar acum de război cu Europa”

Așa s-a ajuns la un scenariu potrivit căruia să existe un candidat unic PSD – PNL – USR, prin promovarea unui independent, respectiv la unul conform căruia fiecare dintre cele trei partide să se prezinte la alegerile locale din București cu câte un candidat propriu. Acest ultim scenariu a fost pus în practică, mai ales ca urmare a faptului că primul scenariu a fost respins de către USR, care a dorind neapărat să meargă cu candidatura lui Cătălin Drulă. 

Drulă, dărâmat de procentele Anei Ciceală

Deși o retragere din cursă și a lui Cătălin Drulă este puțin probabilă, din cauza faptului că o astfel de decizie, urmată de susținerea USR a candidaturii lui Ciucu, ar încălca înțelegerea din Coaliție, dar și pentru că Drulă este absolut inflexibil în legătură cu această candidatură. Dacă, totuși, candidatul USR s-ar retrage, cifrele AtlasIntel s-ar schimba dramatic.

Astfel, Ciprian Ciucu ar ajunge la un scor de 38,1%, urmat de Daniel Băluță, cu 23,3%, de Anca Alexandrescu, cu 23,2% și de Ana Ciceală, cu 8,4%.

Analizând aceste cifre, se poate constata că pe Cătălin Drulă nu-l încurcă candidatura lui Ciprian Ciucu, ci candidatura Anei Ciceală, lidera SENS. Ciceală vine pe tronsonul de electorat ultraprogresist, desprins din USR. Și are, în acest moment, 8,4% în intenția de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei. Acest procent, dacă n-ar exista candidatura Anei Ciceală, l-ar propulsa pe Cătălin Drulă pe primul loc.

Astfel, Cătălin Drulă ar ajunge la 23,9%, urmat de Daniel Băluță, cu 23,3%, de Anca Alexandrescu, cu 23,2%, și de Ciprian Ciucu, cu 231,7%. Însă șansele ca aceste cifre să devină realitate sunt practic nule, deoarece nici Ana Ciceală nu va renunța la această candidatură. 

Casa de sondare care prezintă cifrele a nimerit aproape exact rezultatele din 2024

Sondajul AtlasIntel prezintă o poză de moment și, ca orice cercetare sociologică de acest gen, nu poate fi luat ca transpunând în mod exact ceea ce urmează să se întâmple la urne. Însă tot AtlasIntel a nimerit aproape la perfecție scorurile de la alegerile locale din București din 9 iunie 2024.

Mai exact, această casă de sondare l-a cotat, cu o săptămână înaintea alegerilor de anul trecut, pe Nicușor Dan, cu 44%. Acesta a obținut, la vot, 47,9%. Gabriela Firea a fost cotată cu 21,1% și a luat 22,18%. Sebastian Burduja era cotat cu 7,6% și a obținut 7,79%. Iar Cristian Popescu Piedone, cotat cu 15%, a obținut la urne 15,14%.

Aproape similar au stat lucrurile cu un sondaj AtlasIntel realizat cu o săptămână înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025. Ca referință, luăm rezultatele obținute de candidați în interiorul României, deoarece și cercetarea sociologică s-a realizat tot în interiorul granițelor.

Astfel, AtlasIntel îl cota pe George Simion cu 31,9%, acesta obținând, în țară, 34,73%, Crin Antonescu a fost cotat cu 22,6% și a obținut, în țară, 19,28%. Nicușor Dan era cotat, atunci, cu 22% și a luat, în interiorul granițelor, 18,37%. Iar Victor Ponta a fost cotat cu 11%, obținând în interiorul țării 12,8%.

 

Progresiștii așteaptă să treacă alegerile, pentru a face o nouă nominalizare la Apărare

USR nu se grăbește cu desemnarea unei noi propuneri pentru funcția de ministru al Apărării Naționale, după demisia lui Ionuț Moșteanu, partidul urmând a lua o decizie în acest sens abia săptămâna viitoare, după consumarea alegerilor locale parțiale. Anunțul a fost făcut, ieri, de către Ștefan Pălărie, liderul senatorilor progresiști, care a precizat că o nominalizare la Apărare va fi făcută după ce partidul se va consulta cu președintele României, Nicușor Dan. 

„O decizie va veni, cel mai probabil, după ziua de duminică”, a afirmat Ștefan Pălărie. Ei bine, pe scena politică s-a vehiculat ca posibil înlocuitor al lui Moșteanu în Guvern chiar Cătălin Drulă, în cazul în care acesta din urmă ar pierde alegerile de la Primăria Capitalei. Ștefan Pălărie susține, însă, că „nu se pune problema ca deputatul Cătălin Drulă să preia portofoliul Apărării”.

Surse politice arată, însă, că această variantă este luată în considerare, ca plan de rezervă pentru Cătălin Drulă.

Citește pe Fanatik.ro
Retragerea candidaturii lui Vlad Gheorghe îl menține pe Ciprian Ciucu pe locul trei, dar mărește distanța față de Cătălin Drulă
Cum a ajuns Rinat Ahmetov, proprietarul celebrului club Șahtior Donețk, cel mai bogat om din Ucraina? Miliardarul, interesat de preluarea ArcelorMittal Iași

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu