Scandal în Biserică: controversatul preot ieșean care le-a făcut campanie pe față lui Georgescu și Simion a primit o înaltă distincție religioasă. „Compromite crunt Biserica”

Într-o scrisoare deschisă, 12 semnatari trag un semnal de alarmă asupra numeroaselor nereguli și abuzuri care, spun ei, sunt trecute cu vederea sau chiar încurajate de către IPS Calinic Botoșăneanul, prelatul de la Iași care a fost numit acum 5 ani în funcția de arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
„Penal, escroc, violent, cu fapte de proxenetism și comportament golănesc”
„PS Părinte Calinic, suntem un grup de credincioși care ne declarăm profund scandalizați și consternați de recenta decizie a Înaltpreasfinției Voastre de a-l decora pe Calistrat Chifan, o persoană implicată de-a lungul anilor într-o serie de scandaluri grave și cunoscute publicului larg”, apare în scrisoare.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Reacțiile au fost vehemente inclusiv din partea fostului purtător de cuvânt al Patriarhiei, profesorul Vasile Bănescu, care a calificat gestul drept „smintitor și compromițător pentru Biserică”.
Cei 12 credincioși amintesc, printre altele, că pr. Calistrat Chifan ar fi fost „alungat cu mare scandal din zona Moldovei”, fiind acuzat de comportamente incompatibile cu statutul monahal și cu învățăturile Bisericii. Ei îl descriu ca fiind un „fost monah cu grave antecedente”, caracterizat drept „penal, escroc, violent, cu fapte de proxenetism și comportament golănesc”, afirmând că a fost oprit de la slujire de mai mulți ierarhi de-a lungul timpului, inclusiv de către IPS Daniel, când era Mitropolit al Moldovei, precum și de IPS Teofan, în urma unui incident din noiembrie 2022, când a agresat fizic două femei, fapt care a fost intens mediatizat atât în presa națională, cât și internațională.
Ei subliniază că preotul a fost înlăturat din mai multe mănăstiri din Moldova, inclusiv de la Dragomirna, prin intervenția directă a IPS Pimen, din cauza comportamentului său inacceptabil.
„Cum este posibil ca un astfel de individ, cu un asemenea trecut și reputație, să fie premiat de Biserică, în semn de cinstire, în timp ce adevărații slujitori ai credinței sunt marginalizați?”, întreabă, retoric, semnatarii scrisorii.
„Un gest la fel de smintitor pentru societate”
Reacțiile nu au întârziat să apară nici din partea unor foști reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Profesorul Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al BOR, a condamnat ferm gestul acordării distincției.
„Acest pseudo-monah, Calistrat, este de foarte mult timp o prezență cel puțin smintitoare în peisajul public bisericesc. A decora, adică a valida public ca model demn de recompensare un asemenea personaj care compromite crunt Biserica, este un gest la fel de smintitor pentru societate. Un gest arhiepiscopal smintitor, din păcate! Este, desigur, revoltător. Acuzațiile publice aduse acestui «călugăr» care pune la pământ cu pumnii o femeie («i-am ars o lopată de a zburat câțiva metri», recunoaște însuși personajul) sunt, înțeleg bine, întemeiate și invocate de credincioșii care au semnat scrisoarea de protest. Ce altceva i-ar fi determinat să se implice într-un asemenea demers public, dacă nu revolta firească acumulată în timp? Moral e ce au făcut oamenii revoltați”, a declarat Vasile Bănescu pentru „Ziarul de Iași”.
De ce a primit Calistrat Chifan cea mai înaltă distincție eparhială
Contactat de „Ziarul de Iași”, pr. Flavian Alexandru Sava, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei, a motivat decizia acordării distincției prin faptul că „părintele a contribuit la ridicarea mai multor lăcașuri de cult”.
„Părintele Calistrat a primit, într-adevăr, ordinul «Crucea Bucovinei». Este cea mai înaltă distincție care se oferă în cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. E o distincție care a fost oferită părintelui pentru lucrarea edilitară din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Părintele a contribuit la ridicarea mai multor lăcașuri de cult aici și personal a ctitorit și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, când era călugăr în cuprinsul Arhiepiscopiei noastre. Acestea au fost motivele care au stat la baza oferirii ordinului «Crucea Bucovinei». Insinuările care se fac în scrisoarea respectivă, acelea trebuie verificate în momentul în care semnatarii vin la centrul eparhial și cer lămuriri direct IPS Calinic”, a declarat pr. Flavian Alexandru Sava pentru „Ziarul de Iași”.
PS Calinic nu se consultă cu nimeni și nu participă la ședințe
„Ziarul de Iași” a încercat să ia legătura și cu reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru a înțelege dacă decizia de a oferi distincția părintelui Calistrat Chifan a fost aprobată sau nu și de Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Până la închiderea ediției nu am primit încă un răspuns, dar surse din cadrul instituției ne-au explicat că vestea distincției primite de pr. Calistrat a venit la Iași din aceeași scrisoare deschisă care a fost trimisă și presei.
Nu doar că PS Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, nu s-a consultat cu nimeni din Palatul Mitropolitan, acesta nici nu participă la ședințele la care sunt convocați înalții ierarhi în cadrul Sinodului Mitropolitan. Ultimele comunicate de presă transmise de către MMB în care figurează prezența înalților ierarhi la întâlnirile din cadrul Sinodului nu amintesc nicăieri numele înaltului ierarh din Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
„Nu vine nici la ședințe și nu se consultă nici pe decizii”, au precizat sursele noastre.
Publicitate și alte recomandări video
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu