Ce informații conține, de fapt, cardul de sănătate şi cum poţi verifica simplu, în câţiva paşi, dacă eşti asigurat în sistemul public

Românii care sunt asiguraţi la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) primesc un card de sănătate, însă cetăţenii trebuie să aibă în vedere câteva elemente esenţiale, cum ar fi perioada de valabilitate a acstuia.
Cardul respectiv conține un circuit integrat cu microprocesor, esențial pentru validarea serviciilor medicale furnizate de diverse entități (cabinete de medicină primară, spitale, ambulatorii, laboratoare, farmacii) și pentru decontarea acestora din fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Citiţi şi: Anunț de ultimă oră de la CNAS! Ce se întâmplă cu medicamentele românilor, schimbare de ultim moment privind rețetele compensate
Cât este valabil cardul de sănătate?
Cardul de sănătate a fost introdus în 2013 și inițial avea o valabilitate de cinci ani de la data emiterii, însă ulterior au fost făcute modificări în ceea ce privește termenul de valabilitate. Guvernul a decis să prelungească cardurile de sănătate cu 7 ani. pentru că multe dintre ele expirau în 2021.
Pentru românii care au primit carduri de sănătate până la 31 decembrie 2014, valabilitatea acestora a fost extinsă la șapte ani de la data rescrierii lor.
Ce informații conține, de fapt, cardul de sănătate:
numele,
data nașterii,
termenul de valabilitate,
codul unic de identificare.
Cum verifici dacă eşti asigurat în sistemul public
Începând cu 1 martie 2025, verificarea calității de asigurat se face la adresa siui.casan.ro. Cetățeanul trebuie doar să-şi introducă CNP-ul, iar informația îi va fi livrată aproape imediat.
Dacă din diferite motive trebuie să-şi schimbi cardul de sănătate, ai nevoie de următoarele acte:
Cerere tip
Copie a actului de identitate
Dovada plății contravalorii cardului duplicat. Poate fi achitată la casieria CASM
Declarație împuternicire în cazul în care posesorul este în imposibilitate de a se deplasa;
Cardul european de sănătate pentru românii care pleacă afară
De asemenea, UE a implementat şi Card European de Sănătate, care oferă acces gratuit la servicii medicale de urgență sau necesare dacă v-ați mutat temporar într-o altă țară.
Acte necesare pentru eliberare card european de sănătate:
Copie după actul de identitate
Copie după un document care atestă calitatea de asigurat, în funcție de statut - salariat, pensionar, somer etc,
Cerere de eliberare card european de sănătate semnată și ștampilată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu