Transelectrica, paradisul de stat: bonusuri ilegale de 29 de milioane de lei. Șefii au luat 780 de euro pentru chirie, având locuințe pe lângă București
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/transelectrica2-agerpres16813912.jpg)
Transelectrica a acordat bonusuri și prime nejustificate în valoare de 28,99 milioane de lei în perioada 2020-2022, iar în alte cazuri au acordat diverse sporuri conducerii prin intermediul unor comitete.
Se acorda inclusiv o sumă de 780 de euro pe lună pentru chirie, deși oamenii din conducere aveau locuințe în apropiere, conform raportului Curții de Conturi pe anul 2023, cel mai recent publicat.
- Transelectrica este una dintre cele mai vânate companii de stat. Compania este monopol de stat pe transportul energiei, iar în ultimii ani conducerea acesteia a fost deseori schimbată, odată cu modificările de guverne și miniștri.
„Lipsa unor criterii obiective”
În privința bonsurilor, instituția de control afirmă următoarele:
„Aceste sume, în cuantum de peste 28.990 mii lei, nu au fost corelate cu realizarea unor activități de impact major, iar unele au fost acordate salariațilo rrecent angajați, în lipsa unor criterii obiective. În plus, s-a constatat includerea nelegală a clauzelorprivind arbitrajul internațional în contractele de mandat, cu nerespectarea prevederilor legalenaționale, ceea ce a determinat plata unor cheltuieli arbitrale externe”.
Clauză de neconcurență la un monopol
Curtea de Conturi mai menționează și că Transelectrica a introdus în contractele de mandat o clauză de neconcurență, remunerată cu echivalentul a 12 indemnizații lunare brute, plătite la data încetării contractului, în condițiile în care Transelectrica este operator unic de transport al sistemului energetic național.
Pe românește: compania are monopol, așa că nu putea să aibă concurență, deci nu trebuia nici clauză de neconcurență.
Indemnizație crescută ilegal
Curtea de Conturi precizează că remunerarea directoratului și a membrilor Consiliului de Supraveghere a fost efectuată fără respectarea Ordonanței de Urgență 109/2011 privind guvernanța corporativă a companiilor de stat.
Mai precis, indemnizația fixă brută pe care o primeau membrii Consiliului de Supravehere a fost majorată ilegal, ulterior numirii acestora, de la 13.976 lei/lună la 15.532 lei/lună. Paguba: 67.000 de lei.
Indemnizația fixă brută lunară a membrilor Directoratului a fost, de asemenea, majorată în mod nelegal, ulterior numirii acestora, respectiv de la 46.567 lei/lună la 55.050 lei/lună. Pierderea: 85.000 de lei.
Chirie de 780 de euro pe lună, transport de 400 euro
O altă problemă o constituie decontarea unor cheltuieli din banii societății, precum cele cu chiria și transportul.
„În contractele de mandat ale membrilor provizorii ai Directoratului au fost incluse avantaje de natură salarială, constând în decontarea cheltuielilor cu chiria locuinței la nivelul sumei nete de 780 de euro/lună și a contravalorii transportului la nivelul sumei nete de 2.000 lei/lună (…)”.
Raportul precizează că în unele cazuri titularii aveau locuințe la o distanță mai mică decât cea trecută în contract, de 75 de kilometri distanță față de București.
De asemenea, compania a acordat și plăți necuvenite în valoare de 460.000 de lei, mai arată documentul.
Comitete și comiții
Curtea de Conturi mai scris și că s-au acordat sume nejustificate pentru membrii provizorii ai Consiliului de Supraveghere, desemnați membri în Comitetul pentru Securitate Energetică.
Acestora li s-a dat o indemnizație fixă lunară brută de 13.976 lei/lună.
„Pentru perioada ianuarie-septembrie 2020, diferența plătită în plus acestora a fost de 1.397,6 lei/lună/membru, peste limita de 90% din indemnizația fixă lunară la care aveau dreptul, valoarea plăților necuvenite reprezentând 12,6 mii lei/membru. În aceste condiții, cheltuielile de exploatare au fost majorate în mod nejustificat cu suma de 140 mii lei, fiind diminuate profitul impozabil și impozitul pe profit cuvenit bugetului de stat”, conform raportului.
Bună la dat, proastă la luat
Dacă societatea a fost foarte darnică la dat bani, la recuperat nu a mai fost la fel de performantă.
„Transelectrica SA nu a recuperat contravaloarea unor plăți reprezentând compensații pentru revocarea anticipată a unor membri ai Consiliului de Supraveghere și Directoratului, precum și bonusuri de performanță, stabilite prin decizii arbitrale sau sentințe civile definitive, fără epuizarea căilor legale de atac și fără analizarea cauzelor generatoare”, arată documentul.
Astfel, compania nu a recuperat contravaloarea unor plăți în valoare de 4,66 milioane de lei, reprezentând sume stabilite de instanțele arbitrale pentru revocarea din funcție în anul 2021 a membrilor directoratului și Consiliului de Supraveghere.
De asemenea, compania nu a recuperat 11,137 milioane de lei, rezultate din sentințe civile, „în condițiile în care nu în toate cazurile a epuizat toate căile de atac prevăzute de lege și nu a procedat la analiza cauzelor care au generat astfel de plăți”.
Plățile la care se referă au fost efectuate „în baza unor decizii civile definitive emise de instanțele de judecată cu privire la obligația de respectare a unor clauze incluse în contractele de mandat, reprezentând bonusuri de performanță-remunerații valorificare Opțiuni pe Acțiuni Virtuale Transelectrica” în valoare de 21,5 milioane de lei, la care se adaugă dobânzi de 9,1 milioane de lei, sume actualizate cu inflația de 1,8 milioane de lei și cheltuieli de executare silită de 197.000 lei.
Angajări pe pile
În fine, Curtea de Conturi spune negru pe alb că procesul de recrutare și promovare a personalului nu a îndeplinit în totalitate condițiile stabilite în cadrul legal aplicabil, normele și reglementările proprii ale companiei.
„În procesul de recrutare nu a fost respectat principiul transparenței în evaluarea candidaților, în stabilirea unor cerințe de vechime și studii diferite pentru aceeași funcție, în numirea temporară în funcții de conducere a unor persoane angajate sau detașate care nu îndeplineau cerințele din fișa postului”, punctează instituția.
Foto: Agerpres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu