EDUCATIE: Mircea Miclea, despre deznodământul alegerilor prezidențiale: Nu cred că este o vindecare. Cred că este doar o anestezie și un pic de amnezie socială. Trebuie să recredibilizăm instituțiile statului. Domnul președinte să vină să spună ce s-a întâmplat în turul doi, care a fost anulat

Mircea Miclea, despre deznodământul alegerilor prezidențiale: Nu cred că este o vindecare. Cred că este doar o anestezie și un pic de amnezie socială. Trebuie să recredibilizăm instituțiile statului. Domnul președinte să vină să spună ce s-a întâmplat în turul doi, care a fost anulat

Fost ministru al Educației și profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Mircea Miclea a spus despre deznodământul alegerilor prezidențiale: „Nu cred că este o vindecare. Cred că este doar o anestezie și un pic de amnezie socială”. Mircea Miclea a făcut această afirmație într-un interviu pentru Cluj 24 din data de 23 iunie 2025, în care a precizat că „trebuie să recredibilizăm instituțiile statului”, începând cu președintele Nicușor Dan, ales în mai 2025, care ar trebui să spună „ce s-a întâmplat în turul doi, care a fost anulat”.

Amintim, la primul tur al alegerilor prezidențiale, candidatul Călin Georgescu, cu discurs neolegionar, antisemit, în același timp și cu mesaje de tip mesianic, a obținut primul loc (ulterior, CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale pe fondul acuzațiilor de ingerință a Rusiei). Apoi CSAT a desecretizat documente care au arătat că un candidat la alegerile prezidențiale a avut tratament preferențial pe TikTok, platformă care nu a respectat decizia Biroului Electoral
Turul al doilea al alegerilor prezidențiale s-a desfășurat în luna mai între Nicușor Dan, candidat independent, și George Simion, lider al partidului AUR. Nicușor Dan a fost ales șef al statului cu peste 6 milioane de voturi.

Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și fost ministru al Educației a fost întrebat dacă în urma șirului de evenimente prin care a trecut societatea românească din decembrie 2024 când a fost primul tur al alegerilor prezidențiale, până în mai când a fost ales președinte Nicușor Dan, societatea noastră „s-a vindecat”, odată cu alegerea unui președinte.

„Nicidecum. Nu cred că este o vindecare. Cred că este doar o anestezie. Cred că este și un pic de amnezie socială. Realitatea socială vine cu cotidianul ei, cu sarcinile de fiecare zi a fiecăruia și intrând în sarcinile zilei: să-ți duci copilul la școală, să-ți parchezi mașina, să mergi la cumpărături, să gătești și așa mai departe, aceste rutine cotidiene erodează adesea lucrurile care sunt cu adevărat importante. Rutinele cotidiene devalorizează lucrurile importante, așa că, inevitabil, am intrat în tot felul de rutine cotidiene care nu au făcut să conștientizăm mai acut problema, au încercat să o ascundă. Și asta fac rutinele cotidiene. De asta și marile evenimente istorice intră în amnezie socială după vreme. (…)

Cred că aici ce se mai poate face este ca domnul președinte să facă transparent tot procesul de anulare a alegerilor, pentru că altfel va rămâne în toată societatea o rezervă extraordinar de mare față de modul de funcționare a instituțiilor statului, cu consecințe majore”, a spus Mircea Miclea.

Întrebat dacă este de acord cu declarația ministrului Educației Daniel David care a spus că vom afla peste zeci de ani ce s-a întâmplat în realitate, Mircea Miclea a spus că „nu cred că ne ajută să vindecăm, să ascundem mereu adevărul sub diverse elemente de retorică. Nu cred. Cred că este o atitudine total greșită să crezi că trebuie să o împachetăm cumva, s-o lăsăm acolo și să mergem mai departe. Oamenii nu vor merge mai departe, vor rămâne mereu cu aceste probleme în suflete”.

Redăm integral interviul acordat de Mircea Miclea la Cluj24

Cluj 24: După evenimentele care au început, să zicem, în decembrie anul trecut și s-au încheiat prin alegerea domnului Nicușor Dan ca președinte, ne-am vindecat? Ne-am izbăvit? Am vindecat boala?

Mircea Miclea: Nicidecum. Nu cred că este o vindecare. Cred că este doar o anestezie. Cred că este și un pic de amnezie socială. Realitatea socială vine cu cotidianul ei, cu sarcinile de fiecare zi a fiecăruia și intrând în sarcinile zilei: să-ți duci copilul la școală, să-ți parchezi mașina, să mergi la cumpărături, să gătești și așa mai departe, aceste rutine cotidiene erodează adesea lucrurile care sunt cu adevărat importante. Rutinele cotidiene devalorizează lucrurile importante, așa că, inevitabil, am intrat în tot felul de rutine cotidiene care nu au făcut să conștientizăm mai acut problema, au încercat să o ascundă. Și asta fac rutinele cotidiene. De asta și marile evenimente istorice intră în amnezie socială după vreme. Am discutat și cu colegii mei de la istorie, cam după vreo 20 de ani, un eveniment major cum au fost de pildă, evenimentele inițiate de Tudor Vladimirescu sau 1848, sau Revoluția din decembrie 89, dispar din mentalul colectiv.

De ce? Pentru că ne copleșesc grijile cotidiene, automatismele cotidiene. Și atunci apare o amnezie socială. În neuroștiințele cognitive se numește amnezie retrogradă, adică ceea ce se întâmplă acum face să se oculteze ceea ce a fost cândva foarte relevant în memoria ta. Cred că și în cazul acesta avem mai degrabă o amnezie a ceea ce era conștientizat la un moment dat atunci. Dar nu e vorba de o vindecare, cel mult o anestezie.

Florin Danciu, Cluj24: Dar ce trebuia făcut ca să înceapă și o vindecare, că deocamdată e o anestezie din care ne vom trezi la un moment.

Mircea Miclea: Probabil că trebuia să conștientizăm mai acut faptul că există niște probleme foarte reale în societatea românească, care au fost mereu ignorate. De pildă, există o disonanță între ceea ce se întâmplă la decidenții politici versus ceea ce se întâmplă în mintea oamenilor. Am avut 10 ani un președinte care a ignorat complet acest popor. Nu i-a apăsat de ce se întâmplă. Am avut niște partide politice care au condus țara și care, din nou, nu au rezonat cu ceea ce se întâmplă cu mintea, poporul și cu comportamentul oamenilor de rând. Iar ceea ce s-a întâmplat în decembrie a fost o răscoală la urne, în care aceste nemulțumiri ale oamenilor, că decidenții nu îi iau în seamă atunci când iau deciziile, și acest lucru e valabil nu numai la noi în România, este valabil și la nivelul unii europene, de aceea este o ascensiune a suveranismului și a altor elemente de dreapta în toată Europa, nu numai la noi.

Revin, întrucât există acest clivaj între ceea ce fac politicienii și ceea ce sunt oamenii și ceea ce își doresc oamenii, a fost o revoltă la urne prin care oamenii au încercat să atragă atenția că există o prăpastie între decidenți și gradul de suportabilitate a politicilor lor, modul în care se desfășoară viața cotidiană și au încercat să atragă atenția. De aceea toate partidele care au fost asociate cu sistemul, toți candidații care au fost asociați cu acest sistem de ignorare a oamenilor, au fost rejectați, au fost penalizați. Acest lucru a rămas. În continuare este un hiatus major între, pe de o parte, nevoile pe care le au oamenii și modul în care își duc ei viața cotidiană și ce pot ei suporta din politicile de pe masa politiciană, pe de o parte, și decidenți.

Și acest lucru nu e numai la noi. Avem așa un obicei tâmpit de a ne stigmatiza și de a ne înnegri singuri. În loc să ne vedem mai realist. Un raport în The Economist, despre criza democrației, unul dintre elementele de criza democrație în 2025 față de ceilalți ani este exact această rupere a conexiunii între, pe de o parte, ce se întâmplă mințile oamenilor și cum își trăiesc oamenii viață, pe de altă parte, decidenți. Nu mai există o conexiune foarte puternică între ei. Și atunci, de aici reacția de nemulțumire a oamenilor față de establishment, față de politicienii care au condus țară.

Florin Danciu, Cluj24: Am anulat alegeri, am scos candidați din competiție…

Mircea Miclea: Deci cred că aici ce se mai poate face este ca domnul președinte să facă transparent tot procesul de anulare a alegerilor, pentru că altfel va rămâne în toată societatea o rezervă extraordinar de mare față de modul de funcționare a instituțiilor statului, cu consecințe majore.

Deci, domnul Danciu sper să nu înceapă un război la graniță, dar dacă începe un război și nu ai încredere în instituțiile statului, nu știu cine își mai rucsacul în spate ca să apere țara. O repet, dacă nu recredibilizăm instituțiile statului și primul pas pentru recredibilizare este transparența, domnul președinte să vină să spună: iată ce s-a întâmplat în turul doi, care a fost anulat.

Florin Danciu, Cluj24: Dar s-ar putea să iasă că eliminarea celor candidați n-a fost tocmai în regulă și propria legitimitate să aibă de suferit.

Mircea Miclea: Legitimitatea a fost dată de votul masiv care a avut loc acum, în mai. Nu se mai pune problema legitimității. Se pune problema de a afla un adevăr istoric, indiferent cum a fost el. Cred că sunt două lucruri care, cel puțin pe mine, m-au nemulțumit foarte tare. Două comandamente pe care ar fi trebuit să le ia în calcul lumea din țara aceasta și mai ales intelectualitatea. Vă spun sincer, am avut o anumită și acum am o anumită nemulțumire majoră față de atitudinile intelectualilor. Două lucruri așadar, cred că trebuiau luate în calcul. Primul: ceea ce spunea Tacitus în cartea lui „Analele” despre istorie, în care spunea el că atunci când se scrie istoria, când încerci să înțelegi istoria, el spunea trebuie să o faci sine ira et studio, adică fără mânie și părtinire.

Ceea ce am văzut acum în decembrie și până acum nu a fost din punct de vedere al intelectualității sine ira et studio, ci au fost luări de poziție extrem de emoționale, extrem de părtinitoare. Așadar nu a fost o analiză a ceea ce s-a întâmplat fără mânie și părtinire. A fost întâi exprimarea mâniei, a părtinirilor a parti-pris-urilor și apoi după ce s-au exprimat aceste opțiuni, s-au fabricat argumente de o parte și de alta pentru a susține opțiunile pe care oamenii le-au avut. Asta nu este o intelectualitate pe care trebuie să ne-o dorim în continuare, pentru că dacă îți exprimi mereu întâi opțiunile și apoi produci argumentele, nu ai credibilitate. În timp îți pierzi din credibilitate. Oricine poate să aibă emoții și după aia să articuleze trei sau patru argumente ca să-și legitimeze emoțiile respective. Deci trebuia mai multă atenție, mai puțină mânie și partinire, mai multă analiză logică.

Și în al doilea rând, un alt comandament este ceea ce ne-a spus părintele raționalismului, Rene Descartes, care a spus: dubito ergo cogito, cogito ergo sum, Adică mă îndoiesc, deci gândesc. Ce a vrut el să spună? Că trebuie să ne îndoim din când în când, tot timpul se vorbește spre gândire critică. Dar începutul gândirii critice este îndoiala față de propria ta poziție. Să începi să te gândești: oare ceea ce susțin eu atât de vehement, oare perspectiva mea nu cumva are ea însăși puncte slabe? Nu cumva ar trebui să mă îndoiesc că este cea mai legitimă atitudine? Cu îndoiala începe gândirea. Ați văzut cumva dumneavoastră vreo îndoială într-o tabără sau în alta? Dimpotrivă, toți au mers ca și cum ar fi fost niște locomotive pe șine. Fără îndoială.

Ceea ce am constatat și din păcate, nu contribuie la vindecarea acestei societăți este că inclusiv intelectualitate a abordat lucrurile într-o cheie cu ira și fără studio, adică cu mânie și părtinire, ceea ce e greșit și nu a recurs din când în când măcar la îndoială față de propriile poziții. De aceea cred că problemele pe care le-am avut atunci nu s-au vindecat, nici nu au șanse să se vindece în curând. Până când nu începem să ținem cont de aceste comandamente pe care nu le spun eu, eu doar le-am invocat. Le-au spus alții înaintea mea, mult mai înțelepți: Tacitus și Descartes.

Cluj24: Intelectualii și jurnaliștii, am văzut într-adevăr, în aceste 7-9 luni că s-au transfrat într-un fel de activiști.

Mircea Miclea: Mai degrabă au început să semene mulți dintre ei tot mai mult cu foștii activiști de partide pe vremea lui Ceaușescu, care nu făceau altceva decât să legitimeze niște directive primite din altă parte. E trist că s-a întâmplat așa, dar iată acesta este fotografia actuală a intelectualității în general. Fiecare om, sigur trebuie luat în parte a intelectualității din România. Din păcate, repet, nu cred că pot să te recredibilizezi așa repede. Adică noi știm că sunt niște falii sociale în societate în momentul acesta. În continuare, ele, repet, sunt camuflate sub rutine cotidiene, sub grijile pe care le avem cu toții. Dar ele sunt în sufletul oamenilor, aceste falii sociale. Cum poți să fii credibil tu ca intelectual, să spui trebuie să fim din nou împreună, trebuie să fim din nou coezivi? Tu care tot timpul nu ai făcut altceva decât să-ți teoretizezi opțiunile emoționale și să nu te îndoiești de punctul tău de vedere? Poți să fii credibli? Nu cred.

Cluj 24: Ne pregătim să fim solidari..

Mircea Miclea: Da, să vedem cine mai crede în această solidaritate. Pentru că s-au decredibilizat cei care ar fi trebuit să fie credibili când să spună trebuie să fim solidari și devii credibil dacă te îndoiești de punctul tău de vedere, dacă nu ești atât de emoțional. S-au aruncat cu etichete și apoi s-au fabricat argumente pentru ca să se legitimeze etichetele respective. Adesea, în loc să încercăm să înțelegem ce e în capul oamenilor și apoi să punem etichete, s-au aruncat cu etichete în stânga și în dreapta. Că unii sunt cu TikTok, că alții sunt lipsiți de educație, că sunt cu rușii…

Cluj 24: Asta e în mintea omului (…) Cum să înțelegem noi ce se întâmplă, unde e binele?

Mircea Miclea: Ar trebui să începem din nou să ne îndoim de propriile noastre poziții și să reflectăm mai mult asupra lor și să nu ne exprimăm emoțiile înainte de a vedea despre ce e vorba, să nu punem etichete și apoi să fabricăm argumente ca să le legitimăm. Realitatea este mult mai multicoloră decât credem noi și de aceea trebuie analizată.

Cluj 24: Fostul dumneavoastră consilier, actualmente ministru a educației, domnul Daniel David, spunea într-un podcast prin ianuarie-februarie, înainte de ultimele alegeri, că vom afla noi peste 30-40 de ani ce s-a întâmplat în decembrie. Și în cazul afacerii Watergate și în cazul asasinării lui Kennedy după 30-40 de ani, 50 de ani s-a aflat realitatea.

Mircea Miclea: Ne ajută asta să ne vindecăm? Eu nu cred că ne ajută să vindecăm, să ascundem mereu adevărul sub diverse elemente de retorică. Nu cred. Cred că este o atitudine total greșită să crezi că trebuie să o împachetăm cumva, s-o lăsăm acolo și să mergem mai departe. Oamenii nu vor merge mai departe, vor rămâne mereu cu aceste probleme în suflete.

Cluj 24: Poate sunt rațiuni de stat?

Mircea Miclea: Cea mai importantă rațiune este adevărul. Tot timpul adevărul vindecă. «Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liber». Nu așa ne spune și cartea? De aceea cred că trebuie să aflăm cât mai clar și cât mai repede adevărul, indiferent care este el. Pe vremea lui Ceaușescu erau niște piese de teatru care s-au scris chiar cu această denumire. «Puterea și adevărul», în care se confrunta cineva care avea putere, de exemplu primul secretar de partid cu cineva care avea adevărul de partea lui, de exemplu, un inginer care avea curajul să spună: „iată, asta trebuie să facem în fabrica aceasta și nu ceea ce ziceți dumneavoastră”. Și la început cel care avea puterea era cel care câștiga meciul. În final însă adevărul ieșea la iveală. Oare n-am învățat nimic din toată povestea asta? Din nou considerăm că puterea trebuie să fie deasupra adevărului? Cred că e greșit.

Cluj 24: Sau că puterea trebuie să ascundă adevărul, în cazul ăsta,

Mircea Miclea: Puterea tot timpul vrea să oculteze adevărul care nu o legitimează. Întotdeauna puterea are două dimensiuni: una de a exercita puterea, de a influența pe oameni astfel încât cei de la putere să-și conserve puterea respectivă, să-și maximizeze profituri și așa mai departe. Deci o dimensiune de influențare și a doua este de legitimare, de a-și arăta printr-o narațiune oarecare că ei au venit de la Dumnezeu, că au fost unșii lui Dumnezeu, că poporul i-a vrut și sunt o emanație, cum spunea cineva, a poporului, că contextul social și nu știu ce forțe îi legitimează și ei sunt îndreptățiți, pentru că doar ei vor putea construi viitorul luminos, ceilalți nu pot să construiască. Tot timpul sunt motivați să exercite puterea influențând pe ceilalți pentru că o putere care nu se legitimă se clatină. Atunci este preocupată de a se legitima. Asta înseamnă și să oculteze adevărul.

Dar vedeți din nou, apropo și de forțele acestea și ce s-a întâmplat în această perioadă? S-au lipite etichete. Unii și aceeași oameni, unii și unele și aceleași partide și-au pus pe frunte doar eticheta pro-european. Aceeași oameni, domnul Danciu, care au furat și au furat, au decis și cum au decis, au umplut statul de amante și de neisprăviți. Doar că dacă au o etichetă pe frunte pro-europeni, dintr-o dată câștigă, iar celorlalți li se lipește o altă etichetă, că sunt izolaționiști, etc. Știți de ce prind aceste etichete? Există o predispoziție a creierului nostru, se numește reificare. Creierul nostru tinde să considere că etichetele reprezintă lucruri reale și la un moment dat le confundă cu lucruri reale, dar numai din când în când le confundă. Asta numește reificare, considerarea etichetei ca realitate.

Și atunci s-au lipit niște etichete pe diverse grupuri, după care a lucrat creierul oamenilor mai departe și au spus dacă sunt aceste etichete care sunt repetate cu îndârjire, atunci înseamnă că sunt realități. Și le-au luat ca realități, când de fapt erau niște etichete pe care unii le-au lipit de diverse grupuri sau de diverse atitudini. Din nou, aceasta cred că e o atitudine greșită: să lipim etichete peste realități și să mizăm că procesul de reificare din capul oamenilor va rezolva toată treaba murdară pe care noi vrem să o facem, etichetând realitatea. Întâi trebuie să înțelegem realitatea și după aceea să o etichetăm. Să fim mult mai prudenți cu a arunca etichete în stânga.

Cluj24: Acesta ar fi rolul intelectualilor.

Mircea Miclea: Ar fi rolul intelectualilor, de aceea înainte de a eticheta, să atrag atenția că etichetele, eventual sunt niște instrumente care ne pot ajuta să aproximăm ceva din realitate, dar nu sunt realitatea. Dar, din păcate, din nou, dacă intelectualii sunt prinși de umori și apoi își utilizează retorica ca să-și legitimeze umoriile, ajungem în situația în care suntem.

Cluj 24: Domnule profesor, acum, de vreo 3 săptămâni, aproape 4 săptămâni după alegeri, ni se tot arată ce dezastru este.. zilnic suntem bombardați, pe de o parte sunt probleme financiare, deficite, datorie și pe de altă parte e un fel de concurs al soluțiilor: Să mărim TVA-ul, să nu mărim TVA-ul. Situația dezastruoasă. E un plan de pregătire psihologică a populației?

Mircea Miclea: E un plan pe care multă lume cred că l-a văzut și altădată: trebuie să iei niște măsuri foarte severe, dar întâi pentru a le putea lua, dai drum în societate la niște mesaje absolut catastrofice cum că răul este mult mai mare, că măsurile pe care le vei lua vor fi absolut cumplite. După care măsurile pe care le iei, care sunt severe, nu vor fi percepute atât de cumplite și vor fi mai ușor de înghițit, chiar dacă ele sunt greșite. De aceea este întotdeauna un fel de display al dezastrului. Sunt sigur că sunt unele grupuri care și gândesc lucrul acesta, e suficient să cineva să gândească după aceea, de exemplu de media, oameni care sunt trăiesc din a vinde știri negative în primul rând…Și atunci bineînțeles că o știre negativă minoră nu se vinde așa de bine ca o știre negativă majoră.

Cluj 24: Cel mai bine se vinde știrea negativă.

Mircea Miclea: Bineînțeles.

Cluj 24: Ne place să auzim de răul altuia?

Mircea Miclea: Da și suntem mai atenți la răul nostru decât la binele nostru, la ce nu avem decât la ceea ce avem. Vă spun simplu sau pe scurt despre ce e vorba: de-a lungul filogenezei, creierul fiind rezultatul filogenezei….

Cluj 24: Ce este filogeneza?

Mircea Miclea: Este evoluția pe parcursul mileniilor a organismelor, a creierului uman, în cazul acesta. Adică practic nu a fost un inginer care să ne construiască creierul. A fost o suită de încercări, erori, de iterații, repetiții în diverse contexte. Prin interațiunea cu care s-a construit creierul nostru. Creierul a apărut ca să maximizeze șansa noastră de supraviețuire. De asta a apărut creierul, ca să crească șansele ca noi să supraviețuim. Și de asta cu cât creierul este mai dezvoltat, cu atât șansele de supraviețuire a speciei respective este mai mare.

Bun, prin urmare, funcția principală a creierului este de a maximiza șansa de supraviețuire. Pe parcursul istoriei, creierul a descoperit că dacă este imparțial, adică consideră informația negativă și informația pozitivă la fel ca și informația neutră, nu e bine. E mai rentabil să fie biasat, adică să considere că informația negativă e mai importantă decât informația neutră sau informația pozitivă. Să vă dau un exemplu: dacă eu sunt într-o pădure și aud un zgomot în spate, zgomotul acela poate fi interpretat în trei chei: una negativă – e un prădător care se pregătește să mă mănânce, una pozitivă: e o femelă o oportunitate de a-mi replica genele etc și una neutră: e vântul printre frunze. Care e cea mai rentabilă interpretare? Cea mai rentabilă interpretare este că e un prădător. De ce? Pentru că atunci eu mă pregătesc pentru fugă sau luptă, mă pregătesc de reacție.

S-ar putea să fie vântul printre frunze sau să fie oportunitate? Da, dar eu am supraviețuit ca individ. Dar dacă fac celelalte interpretări, că este vântul printre frunze, adică o interpretare neutră sau că este o oportunitate și este un prădător, am dispărut și ca individ și ca specie. Rezultatul: creierul a devenit biasat. O știre negativă, o informație negativă indiferent nu trebuie să fie dată pe media. O caracteristică negativă a unei persoane, de exemplu. Dar dacă spui despre cineva că are o caracteristă negativă, biasează adică creează o percepție pe persoana respectivă mult mai mult decât o trăsătură pozitivă. Deci, de exemplu, dacă eu spun că: cutare persoană este frumoasă și modestă, dar alcoolică. Am pus trei caracteristici pozitive, una negativă, cea negativă deși de trei ori mai mică, biasează mai mult percepția, distorsionează mai mult percepția despre persoana respectivă decât cele trei pozitive.

Deci, creierul este prin urmare, înclinat mai degrabă spre negativ. Nu e imparțial și sunt studii de neuroștiințe, de exemplu, care arată lucrul ăsta. Dacă dai un stimul negativ și înregistrezi activitatea bioelectric a creierului, în momentul în care dai stimulul respectiv, activitatea bioelectric este mult mai intensă. Informația negativă este mult mai ușor de stocat, mult mai ușor de reactualizat decât informația neutră sau pozitivă. Și atunci pe această predispoziție a creierului nostru vin știrile care sunt vehiculate în media. Și de aceea, capitalizând pe această predispoziție știrile negative se vând mai bine. Este chiar o meta-analiză a unui cercetător foarte bun, Roy Baumeister, care are un articol, a făcut un studiu cu un titlu semnificativ: «Răul e mai puternic decât binele». Adică informația negativă ne influențează mai mult decât informația neutră sau informația pozitivă.

Cluj 24: Persoanele supradotate mă refer aici la poeți, scriitori, filozofi, la supradotare intelectuală mă refer, matematicieni – pot avea o problemă în relaționarea normală cu celelalte persoane?

Mircea Miclea: Sigur. Avem resurse limitate.Toate resursele mintale sunt limitate. Închipuiți-vă resursele ca un buget. Închipuiți-vă resursele ca și cum ar fi degetele acestei mâini. Dacă o mare parte din resurse se duc spre ceva, îmi rămâne un buget mult mai mic spre altceva. Dacă o mare parte din resursele mele mentale, sufletești, emoționale se duc mai degrabă spre o performanță de excepție într-un domeniu cognitiv. De exemplu să interactionez mai degrabă cu numere și cu structuri logice și cu algebre. Atunci interacțiunea mea constantă e cu ființe non-umane sau cu non-ființe cu obiecte cu cifre. Și atunci dezvoltându-mi această abilitate de a opera și de a interacționa cu numere, am o abilitate mai redusă de a interacționa cu oamenii. Nu este obligatoriu să fie așa, dar de regulă este așa. Conform manualelor, bineînțeles, adică întotdeauna avem un buget limitat.

Cluj 24: Știți că avem președinte supradotat la matematică…

Mircea Miclea: Știu că avem un președinte supradotat la matematică, să sperăm că o să își găsească soluții ca să își dezvolte în același timp cel puțin două abilități care cred că s-ar putea să fie problematice. Unu: Abilitatea de a integra alte perspective decât cea proprie, care este esențială atunci când ești pe poziția de președinte al statului și ești mediatorul între instituțiile statului. Tu trebuie să poți să integrezi perspective diferite decât perspectiva ta pe acest post. Nu e cazul dacă faci doar matematică și interacționezi cu cifre, dar când interacționezi cu oameni care au perspective diferite, pentru că vin din nișe sociale diferite, trebuie să poți să integrezi acest lucru. Și acest lucru este un lucru care este esențial pentru dânsul, sper să și-l rezolve. Doi: capacitatea de a negocia oamenii, de a fi flexibil în raport cu punctele de vedere pe care le-ai înțeles ale celorlalți și de a găsi soluții din integrare a acestor puncte de vedere.

Deci de a negocia, nu de a-ți spune un punct de vedere impenetrabil și de a negocia cu oamenii. Din nou, o chestiune esențială pe opoziție, în care ești mediator între instituțiile statului, nu ai nevoie de chestiunile astea dacă nu mediezi între nimeni, dacă doar scrii linii de cod, nu mediezi, nu trebuie să mediezi, nu trebuie să negociezi, scrii linii de cod cât mai bune.

Cluj24: Trebuie să privim cu atenție și îngrijorare evoluția domnului președinte?

Mircea Miclea: Nu aș spune cu îngrijorare. Să îi atragem atenția că trebuie să-și dezvolte aceste abilități care probabil că nu și l-a dezvoltat pe parcursul propriei sale biografii și a modului în care interacționat până acum, pentru că sunt niște abilități care sunt esențiale pentru această nouă poziție, care nu și le-a putut, probabil cultiva în alte contexte.

Cluj 24: Domnule profesor, ați fost și ministrul educației, actualul ministru v-a fost consilier al dumneavoastră, cum apreciați că deja are câteva luni de când este ministru? Cum apreciați prestația domnului ministru al educației, legat sigur de ce se întâmplă minister educație și în politicile de educație?

Mircea Miclea: Păi, mi-e greu să apreciez prestația, pentru că mai degrabă deci nu s-au luat prea multe decizii, s-au făcut analize, s-au ținut discursuri, dar nu s-au luat decizii.

Cluj 24: Pote pentru că n-a fost fost guvern, a fost interimar. Așteptăm..

Mircea Miclea: Nu vreau să mă dau pe mine deloc ca exemplu. Doar vreau să luăm fapte. Eu am stat până în din decembrie până în septembrie, apoi.…

Cluj 24: Ați mers la Cotroceni.

Mircea Miclea: Da, da, da. Deci din decembrie până în iulie, unu: s-a făcut trecerea de la sistemul clasic la sistemul Bologna, atunci s-a făcut la 1 octombrie, universitățile au început după cu totul alt sistem decât a operat.

Florin Danciu, Cluj 24: A fost o operațiune aproape militară.

Mircea Miclea: Da, dar a trebuit luată o decizie ca să compatibilizăm modul în care funcționează învățământul superior în România cu ceea ce se întâmplă în străinătate, spre binele în primul rând al studenților și a mobilității studențești.

Doi: am creat trei instituții, de exemplu ARACIS; CJRAE, și ARACIP, care și acum există. Am făcut o ordonanță de urgență din nou, n-am așteptat să treacă prin Parlament, că dacă tot stai și treci prin Parlament… După care, sigur, ordonanță de urgență a fost vehiculată de Parlament.

Florin Danciu, Cluj 24: I-ați dat vreun sfat domnului David?

Mircea Miclea: Nu mi-a prea cerut.

Florin Danciu: N-ați mai vorbit cu domnia-sa?

Mircea Miclea: Am mai vorbit, dar nu mi-a cerut sfaturi. Dacă nu cineva nu-mi cere sfaturi, nu-i dau sfaturi. Nu socotez că opiniile mele merită luate ca sfaturi. Dacă mi le ceri, ți le dau, dar dacă nu mi le ceri, mi le păstrez.

Florin Danciu: Că tot vorbim de educație, m-a mereu m-a obsedat povestea dumneavoastră sau afirmațiile dumneavoastră legate de metacompetențe. Și aș vrea să clarificați. Ce sunt metacompetențele?

Mircea Miclea: E bine să formezi numai competențe când știi cum arată viitorul. Școala e o instituție socială care își justifică rolul social prin faptul că te pregătește pentru viitor. Nu învăț tot felul de lucruri la școală, numai ca să iau note mari la școală. Învăț niște lucruri la școală, ca să pot construi o lume, un viitor pentru mine, cariera mea, de exemplu, sau pentru oameni în jurul meu, un viitor mai bun decât cel pe care l-am avut în timpul pe care l-am avut eu înainte, în trecutul meu. Prin urmare, asta e funcția socială a școlii: de a te ajuta să te adaptezi la viitor.

Câtă vreme știi cum arată viitor aproximativ, îl poți prezice, trăiești într-o lume stabilă atunci școala poate să te pregătească cu foarte multe șanse de succes pentru viitor. De exemplu, societățile tradiționale, în care lucrurile se mișcau încet, inclusiv până prin anii 70-80 lucrurile se mișcau încet, școala avea timp să te pregătească pentru un viitor care era predictibil în mare măsură. Se cam știa cum va fi peste 5 ani, 10 ani, 15 ani. Nu era procesul de globalizare atât de evoluat, nu era volatilitatea pe care o avem în ultimii 5 ani. A fost o pandemie, două războaie, al treilea care a început acum, inteligența artificială, crize economice. Prin urmare atunci când trăiești într-o lume stabilă, școala poate să prezică ce se întâmplă în viitor și să-ți creeze în școală competențele necesare pentru a fi adaptat la acel viitor sau pentru a-l produce. Dar dacă viitorul e instabil? Habar n-ai ce se va întâmpla? atunci se pune problema… nu cumva ar trebui să începem să ne gândim la niște metacompetențe? Nu doar la competente. Adică nu știi cum arată viitorul, dar poți să pregătești niște competențe care într-un viitor necunoscut vor produce la rândul lor competențele necesare pentru acel viitor. Asta înseamnă o metacompetență. O competență care poate produce altă competență atunci când ai nevoie de ea, fără să știi acum dacă ai nevoie de ea sau nu. Vă dau un exemplu de metacompetență. Auto-disciplină, de exemplu. Autodisciplina înseamnă că ce? Că eu îmi stabilesc scopuri sau reguli și eu trăiesc în primul rând în funcție de scopurile mele și de regulile mele. Deci de exemplu, eu îmi stabilesc scopul, învăț astăzi după-masă 3 ore și regula, de exemplu, învăț de la 12 la 14, pauză, de la 14 la 14:30, de la 14 :30 la 16 învăț din nou. Am scop și reguli și trăiesc după ele.

Să analizăm un pic mai în profuzime. Da, deci prin urmare am scopuri și reguli. Ok. Și având aceste scopuri și reguli care sunt susținute de familie, care sunt susținute de școală, atunci eu dobândesc această abilitate de auto-disciplină, capacitatea de a-mi da eu reguli singur nu-mi cere școala, nu îmi cere familia. Eu îmi dau scopuri. Eu îmi dau reguli și mă țin de ele. Asta este autodisciplină. Ei, asta este o metacompetență. De ce? Pentru că indiferent cum va apărea viitorul acela peste 10 ani, 15 ani, dacă eu am această competență de a fi autodisciplinat, adică de a-mi stabili scopuri, reguli și de a trăi după scopuri și reguli și nu după stări. Adică astăzi sunt plictisit, nu fac nimic, mâine sunt de entuziasmat, fac poimâine sunt obosit, răspoimâine sunt trist și în funcție de stările mele îmi trăiesc viața.

Nu în funcție de stări, îmi trăiesc viața în funcție de scopurile mele și de reguli. Dacă am această abilitate de autodisciplină, atunci peste 10 ani, într-un viitor pe care nu-l pot prezice, această competență va produce, mă va ajuta pe mine să produc competența de care am nevoie atunci. Cine știe ce competență să am nevoie? Atunci poate competența de a interacționa cu un robot care are inteligența artificială, sau cu extratereștri sau cu nu știu cine. Nu știm cum va arăta viitor, dar putem să pregătim competențe pe baza cărora atunci, on the spot, atunci în momentul ăla, creierul meu va capitaliza pe aceste competențe. Asta ține și de individ, ține și de sistemul de educație. De exemplu, dacă eu trăiesc într-o școală în care se spune toată lumea trebuie să vină la opt și încep orele de la opt și se pauza, este la 8:50 și puțin până la nouă și la 9 intră celălalt profesor. Am regulament școlar și nimeni nu-l respectă, nici eu n-o respect, că vin la 8:15 și domnul profesor vine la opt și 20 și iese la fără un sfert, că vrea să tragă o țigară,atunci sistemul de învățământ nu mă ajută pe mine să-mi dezvolte autodisciplina, pentru că-mi oferă un exemplu de non-disciplină. Un exemplu de idiosincrazie. Un exemplu de lume în care, domnule, niște reguli, dar nu contează, regulile contează. Deci are și școala o contribuție esențială.

Avem obiceiul asta tâmpit de a fuma chiștoacele aruncate de alții, știți, ia unul o țigară, o fumează până la chiștoc. Noi luăm chiștocul respectiv și-l fumăm cu entuziasm, spunând că uite și ăia alți au fumat. Ia să ne uităm în filmele pe care le vedem despre cei care sunt bogați, unde își dau copiii? La școli unde au reguli, unde copiii trebuie să vină uniformă, chiar dacă ei sunt foarte bogați, unde ai uniformă, unde trebuie să stai la internat, unde ai anumite reguli, unde trebuie să înveți anumite discipline, unde dacă copilul tău a călcat pe bec, ești chemat automat la școală și copilul e sancționat. Nu contează câte sute de milioane ai tu în cont, nu contează. De ce? Și-au dat seama că dacă copiii lor internalizează aceste reguli, atunci și când vor termina școala și vor avea la dispoziție sutele de milioane vor trăi după reguli, nu după hachițe subiective, nu după stări. Am chef să fac cutare, fac cutare, nu mai am chef, nu mai fac. Nu, după reguli. De aia îi dau acolo. Ar trebui să învățăm și nu să fumăm din nou chiștocul ăsta de ideologie.

«Doamne, trebuie să-i lași pe copil fără reguli, că altfel îi distrugi creativitatea. Trebuie să nu intervii, să lași să facă ceea ce el dorește, că altfel creativitatea lui este afectată etc». Și după aia ne trezim că avem copii care sunt incapabili să se adapteze la viața de adult, care din nou e plină de reguli. Eu dacă lucrez la benzinărie, eu trebuie să respect reguli. Chiar dacă pun benzină în mașină, eu trebuie să mă îmbrac într-o numită uniformă. Trebuie să ajung la o anumită oră, trebuie stau până anumită oră, trebuie să fac ceea ce scris în fișa postului. Reguli. Prin urmare, ce trebuie să facă școala? Să modeleze lumea care mă așteaptă pe mine? Am o lume care mă așteaptă, de exemplu, lumea aia, printre altele, are reguli. Ce trebuie să facă școală și familia?

Să presare, să picure câte un pic, câte un pic din ceea ce este lumea respectivă. Să îmi picure reguli, să îmi picure disciplină. De ce? Pentru că vrea să mă fac adaptat la acea lume. De aia, nu de dragul de a fi sever, de a mă face adaptat la o lume. Ca să revin așadar la întrebarea dumneavoastră: ce înseamnă metacompetențele? Înseamnă că școala, în afară de niște competențe care sunt necesare acum imediat, trebuie să se gândească la niște competențe care în sine nu acum sunt necesare, dar pe baza cărora tu poți produce competențele de care ai nevoie într-un viitor pe care nu-l poți prezice, incert, nu știi ce va fi. Și atunci capitalizezi pe aceste metacompetențe care am stabilit eu că sunt patru: autodisciplina, gândirea de tip antreprenorial, adică nu să te gândești, domnule, unde să mă angajezi, ci cum să creezi un loc de muncă, cum să folosiți cunoștințele pe care le am pentru a produce ceva? Autonomia, adică capacitatea de a gândi cu mintea proprie, nu doar de a fi o anexă la Chat GPT sau la orice alt instrument, de a gândi autonom, de a analiza lucrurile, de a înțelege înainte de a eticheta, și capacitatea de a gândi ca un designer, adică de a ne gândi mereu că noi trebuie să definim problemele și noi trebuie să găsim soluții contextuale. Acele probleme. Deci, ca să fiu pe scurt, în școală, …

Florin Danciu:N-ar putea asta fi introduse în școală și evaluate, eventual.

Mircea Miclea: Ar trebui da, degeaba am spus lucruri astea de mai multe ori. Degeaba spun, m-am săturat, spun așa ca să poate, cine știe cândva o să intre în capului cuiva.

Dar să revin la ceea ce voiam să vă spun înainte, deci prin urmare, în școala, apropo de gândirea de tip design, de exemplum cum e școala organizată? Păi școala e organizată așa: Eu ca profesor sau ca manual îți dau niște probleme și tu ca elev, dacă rezolvi probleme acelea repede și bine, primești o notă mare și după aia dai bacalaureat și iei notă mare. Atenție, măsori inteligența mea în raport cu capacitatea mea de a rezolva probleme formulate deja formulate deja. Cineva a formulat problemele respective.

Bine, și eu răspund la ele bine și rapid și primesc premiu și am notă mare. Bun, acum ia să vedem cum e viața domnul Danciu apare cumva viața în stradă și tu te uiți de la balcon cu o tablă pe care o scrie iată problema pe care o ai de rezolvat: se dă, se cere, rezolvă, apare ? Nu. Viața își vede de viața ei. Viața nu ridică niciun fel de probleme decât dacă tu conștientizezi problema. Tu trebuie să formulezi problema și după aceea tu trebuie să găsești o soluție la problema pe care tu ai formulat-o, pentru că altfel nimeni nu ți-o formulează. Nu-i ca la școală: ai o relație, de exemplu. Tu trebuie să identifici oare am o problemă în relația aceasta? Care e problema pe care o am în relație? Și cum aș putea rezolva relația aceasta cu copilul meu, cu soția mea?

Deci trebuie să noi să definim problemele. Nu e ca la școală, vedeți. De aceea adesea în viață au succes oameni care nu neapărat avut mult succes la școală. Știți de ce? Pentru că pot să identifice problemele pe care alții nu le pot identifica, care s-au obișnuit doar să rezolve probleme date ei. În antreprenoriat, de exemplu, în viața de zi cu zi, întâi de toate trebuie să identifici că ai o problemă sau că ai oportunitate și apoi s-o rezolvi. Sau să angajezi pe alții care să ți-o rezolve.

Cluj 24: Dacă îi poți plăti …

Mircea Miclea: Da, bineînțeles, vedeți. E un alt fel de joc. E un joc în care identificare a problemelor, definirea lor și găsirea unei soluții contextuale e esențial. E altfel decât la școală. Ei, vedeți și genul ăsta de lucruri trebuie cultivate la școală și evaluate în școală.

Cluj 24: Dacă s-ar introduce într-o anumită formulă s-ar putea evalua aceste metacompetențe?

Mircea Miclea: Cu siguranță se pot evalua. Cu siguranță se pot și evalua, se pot și forma. Păi, dacă, de exemplu, să luăm gândirea antreprenorială. Este si o materie. Educație antreprenorială. Dacă tu ca profesor aduci din când în când câte un antreprenor care îmi povestește un caz concret, domnule, cum am reușit să-mi fac fabrica aia care face termopane și așa mai departe, cum m-am gândit, cum am făcut și apoi mă duc din când în când în vizită, acolo în săptămâna Altfel și așa mai departe, și apoi mă pui pe mine să gândesc antreprenorial. Adică, de exemplu, mă pui să gândesc în două feluri.

De exemplu, spui: astea sunt cunoștințele pe care le ai. Ia să te gândești, ce faci cu ele? La ce-ți folosesc? Și atunci încep să mă antrenezi în a gândi așa. Am niște cunoștințe, ce fac cu ele? Deci pornesc de la cunoștințe ca să exploatezi cunoștințe. Ce mă înveți? Exploatarea cunoștințe lor. Asta mă înveți la școală, în materia ta, la istorie, la chimie, la biologie, nu contează la ce. Mă înveți cum să exploatez cunoaștere, când cunoașterea este ca și orice altă resursă. E important s-o ai, dar important cum o exploatezi? Ce faci cu ce ai? Țara asta are mult aur, nu-l exploatează, e săracă, degeaba ai dacă nu știi ce să faci cu ce ai. La fel e cu cunoașterea. Prin urmare, ce faci? Mă înveți să exploatezi cunoașterea făcându-mă de fiecare dată după ce îmi predai ceva, spui: «ia să vedem la ce-ți folosește ție chestia asta». Poți să mă antrenezi și altfel se gândesc antreprenorial. Mă întrebi ce scop ai, ce scopuri ai tu în viață?

Ce vrei să faci mâine în weekend? Ce vrei să faci în vacanță? Ce vrei să faci? Și îi spun vreau să mă duc la munte și atunci tu îmi spui asta e scopul tău. Bun. Hai să vedem ce cunoștințe ce ar trebui să ai? Fie din materiile noastre, fie, dacă nu, căutăm împreună pe net să căutăm, ca să-ți realizezi scopul? Adică mă înveți să mă gândesc așa. Oare care sunt cunoștințele de care eu am nevoie pentru a-mi atinge scopul? Și în felul ăsta mă înveți să prețuiesc cunoașterea.

Cluj 24: Ar trebui schimbată predarea înseamnă. Mai poți preda geografia când se uită unde e insula Fiji într-o secundă? Nu pot să i-o explic eu la geografie.

Mircea Miclea: Trebuie să predai la geografie altceva: cum anume să te orientezi? De exemplu, cum anume să te orientezi atunci când nu ai google maps și așa mai departe. Și GPS. Ar trebui să-ți dea o serie de cunoștințe geografia care să te ajute să fie autonom. Adică să nu depinzi de instrumentul pe care-l ai, pentru că orice instrument are limitele lui. Uitați, google maps, de exemplu, este un instrument extrem de util, dar e un instrument care are un cod. Eu produc cu colaboratorii mei diverse softuri, aplicații în mentale, și așa mai departe prin mare, noi avem niște asumții când creem un instrument, avem niște asumții care ne ajută la ceva și nu ne ajută la altceva. Da, un Google maps te ajută, de exemplu, să-ți găsești repede drumul de la A la B.

Bun, dar nu te ajută să-ți dai seama ce e în stânga, ce e în dreapta, în stânga e un monument istoric, în dreapta e un parc faimos, acolo e statuia cutare. Deci nu te ajută. Și atunci tu pierzi oportunități, pentru că tu te duci pe ceea ce îți oferă acest instrument, fetișizezi instrumentul și atunci vezi din realitate numai ceea ce îți oferă instrumentul respectiv și pierzi dimensiuni esențiale ale realității. Mark Twain avea vorbă mai de mult înainte de a apărea aplicațiile digitale. Spunea cine are în mână un ciocan, vede peste tot cuie. Bun acum, același lucru e cu aplicațiile. Dacă nu ajungem să avem cunoștințe și la purtător, atunci vom utiliza doar aplicațiile și doar prin intermediul lor ne vom uita la realitate.

Cluj 24: Aproape că suntem în situația paradoxală în care tehnologia ne restrânge.

Mircea Miclea: Asta și face. Orice tehnologie te abilitează pe anumite dimensiuni, de exemplu, Google maps te ajută să mergi mai repede la A la B, fără să te mai tot gândești atât, dar te debilitează pe alte dimensiuni. Orice tehnologie te abilitează pe ceva și te debilitează. De aceea trebuie să analizezi tehnologia și de aceea nu trebuie să fetișizezi instrumentul. Și de aceea îți trebuie cunoaștere la purtător. E începutul autonomiei. Noi trebuie să avem cunoaștere în cap ca să știm, de exemplu, cum să întrebăm un sistem de inteligență. Această se numește prime engineering. Dacă eu nu am cunoștințe în cap, eu nu știu cum să exploatez eficient acel instrument, pentru că nu știu cum să pun întrebările”.