A7 e gata integral de la Pașcani la București. Nu în teren, ci pe Google Maps. Aplicația a actualizat imaginile și a inclus Autostrada Moldovei
De la nordul municipiului Pașcani și până la Ploiești puteți urmări pe telefon sau pe laptop întreg traseul Autostrăzii Moldovei. Între Focșani și Pașcani încă lipsesc lucrările de artă – podurile și viaductele, unele în construcție – dar viitoarea autostradă este vizibilă de la un capăt la altul.
De câteva zile, Google Maps și-a actualizat imaginile de la Bacău „în sus”, ceea ce a scos la iveală traseul viitoarei artere, cu noduri de descărcare cu tot. A7 întretaie în mai multe rânduri DN2/ E85, de-a lungul căruia se construiește.

Se poate circula pe autostradă de la București până la Focșani
La începutul lunii iulie a fost inaugurat cel mai mare pod de pe Autostrada Moldovei, peste râul Buzău. Cu excepția unui lot aflat în lucru în zona respectivă, se poate circula pe autostradă de la București până la Focșani. Celelalte șase loturi până la Pașcani sunt în diverse stadii de realizare, dar fostul ministru al Transporturilor era convins înainte să plece din funcție că, până la sfârșitul anului, se va circula pe A7 de la Adjud până la București.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Potrivit ultimei evaluări a celor de la Asociația „Moldova Vrea Autostradă”, lucrările între Bacău și Pașcani sunt realizate într-o proporție medie de 33 la sută, în vreme ce lucrurile stau mai bine de la Bacău la Focșani: peste 50 la sută pe primele două loturi (Focșani-Domnești/Adjud-Răcăciuni) și cca. 35 la sută pe al treilea (Răcăciuni-Bacău).

Finanțare prin PNRR până la Pașcani
Amintim că A7 până la Pașcani este finanțată acum integral prin PNRR, ceea ce înseamnă că peste un an, adică în august 2026, trebuie să fie gata. Autostrada Unirii se numără printre „victimele” accelerării lucrărilor pe A7. Așa cum am mai relatat, cele două segmente finanțate inițial prin PNRR, Moțca-Tg. Neamț și Miercurea Nirajului-Tg. Mureș, urmează să se construiască pe alte surse financiare, încă nu este clar care.
De altfel, pe Google Maps a devenit vizibil asemenea traseul autostrăzii A8 de la limita județului până în dreptul localității nemțene Petricani. Lucrările au început în februarie și, deși sunt în stadiu incipient, ar trebui să se finalizeze până în primăvara anului 2027.
Publicitate și alte recomandări video
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu