Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

21 august 2025

SOCANTE: BĂRBAȚI CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC

BĂRBAȚI CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a 4 bărbați, de 23, 24, 26 și 27 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.

Din probele administrate a rezultat că, în intervalul iulie-august 2025, bărbatul de 26 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut, direct sau prin intermediul celor doi, de 23 de ani și 27 de ani, diferite cantități de cocaină și rezină de canabis, cu sume cuprinse între 1.700  și 4.500 de lei.

De asemenea, în seara de 19 august 2025, bărbații de 26 și 24 de ani au fost prinși în flagrant delict, în timp ce ar fi tranzacționat peste 1,1 kilograme de cocaină (drog de mare risc), pentru 38.000 de euro.

Ulterior, au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate mijloace de probă, precum și un autoturism de lux, asupra căruia se va dispune măsura sechestrului asigurător.

La data de 20 august 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a 3 bărbați, de 23, 24 și 26 de ani și măsura controlului judiciar față de cel de 27 de ani.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu