Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

02 august 2025

SOCANTE: PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița- Năsăud, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 33 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc.

Video - https://youtu.be/oDpWPXAb3ug

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, în intervalul ianuarie – iulie 2025, persoana cercetată ar fi inițiat și dezvoltat în locuința sa, din orașul Năsăud, o cultură indoor de canabis, destinată comercializării.

În urma unei percheziții efectuate de polițiști, la data de 31 iulie, au fost descoperite și ridicate 1,5 kilograme plante de canabis, 4,5 kilograme de canabis în stare uscată și semiuscată, semințe de canabis, precum și alte mijloace de probă.

La data de 31 iulie 2025, procurorii D.I.IC.O.T.– Biroul Teritorial Bistrița- Năsăud  au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.

Astăzi, 1 august, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului  Bistrița- Năsăud cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu