Grupul bulgar Eurohold acuză că perchezițiile din dosarul falimentării Euroins au fost „lipsite de sens din punct de vedere juridic” | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Grupul bulgar Eurohold reacționează după perchezițiile care îi vizează pe foștii angajați ai Euroins România, în dosarul penal care vizează falimentarea fostului lider de pe piața RCA. Grupul acuză că acțiunea coincide cu un nou proces demarat împotriva statului român la Curtea din Washington, unde solicită noi despăgubiri de 575 milioane de euro. Procurorii au făcut 14 percheziții în București și Târgu Mureș, fiind vizați foști șefi ai Euroins România, dar și mai multe firme care au legătură cu acționarii bulgari ai societății.
Bulgarii susțin, într-un comunicat, că Centrul Internațional pentru Soluționarea Litigiilor a respins luna trecută cererea guvernului român de a înceta procedurile de arbitraj inițiate de Eurohold Bulgaria și Euroins Insurance Group cu privire la revocarea licenței Euroins România și declararea insolvenței acesteia. Valoarea totală a despăgubirilor cerute în cele două procese intentate la Washington ar depăși un miliard de euro.
Pe de altă parte, bulgarii acuză ASF că a revocat ilegal licența Euroins acum trei ani, iar perchezițiile făcute miercuri ar fi „un act complet lipsit de sens din punct de vedere juridic”, fiindcă orice „dovadă” care ar putea fi găsită după trei ani nu ar fi acceptată de nicio instanță.
Anchetatorii spun că Euroins încasa sume importante de la clienți, însă acestea erau redirecționate către firme afiliate din grupul acționarilor bulgari, în loc să fie folosite pentru plata despăgubirilor datorate. Astfel, Euroins România ar fi fost decapitalizată sistematic de acționarii săi bulgari. Prejudiciul depășește 4,6 milioane de euro și peste 1,6 miliarde de lei.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu