Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

27 noiembrie 2025

SOCIETATE: Percheziții în București și Târgu Mureș într-un dosar privind fraudarea pieței RCA. Prejudiciu uriaș de peste 323 milioane euro

Percheziții în București și Târgu Mureș într-un dosar privind fraudarea pieței RCA. Prejudiciu uriaș de peste 323 milioane euro

Percheziții în București și Târgu Mureș într-un dosar privind fraudarea pieței RCA. Prejudiciu uriaș de peste 323 milioane euro

Poliţiştii IGPR, sub coordonarea unui procuror de la PÎCCJ, efectuează miercuri 14 percheziţii în Bucureşti şi judeţul Mureş, la sediile unei companii de asigurare cu patroni bulgari, care ar fi decapitalizat societatea şi prin această modalitate ar fi prejudiciat masiv Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ducând şi la afectarea gravă a stabilităţii pieţei în domeniul asigurărilor RCA.

Prejudiciul în cauză se ridică la aproximativ 4.690.000 de euro şi 1.623.041.926 de lei.

            ‘Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2020 – 2023, factorii decidenţi de la nivelul patronatului bulgar (cu rol decizional major) ai unei companii de asigurări, în calitate de administratori ai firmei şi cu sprijinul unor persoane de la nivelul conducerii superioare, ar fi acţionat constant, în exercitarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pentru a decapitaliza societatea în cauză, reducând drastic disponibilităţile băneşti şi patrimoniul aflat la dispoziţia acesteia’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis AGERPRES.

            Aceştia ar fi dezvoltat, coordonat, implementat, dispus şi determinat un mecanism de desfăşurare a activităţii de asigurare (pentru linia de activitate de asigurări auto obligatorii RCA) ce ar fi afectat capacitatea financiară a societăţii, respectiv operaţiuni financiare reglementate cu rea-credinţă prin clauze contractuale (prin care s-ar fi urmărit împotriva interesului societăţii şi înlăturarea în caz de litigii a aplicabilităţii normelor române de drept procesual-material civil şi implicit a protecţiei jurisdicţiei naţionale) care, în contextul deteriorării indicatorilor de lichiditate şi solvabilitate, ar fi vizat transferul de active/nerecuperarea unor importante sume de bani/obligaţiuni reprezentând capitalul de lucru al societăţii.

            ‘Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, specialişti ai Institutului Naţional de Criminalistică – IGPR şi luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – IGPR, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş’, precizează sursa citată.

Foto: agerpres

Distribuie:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu