Președintele ales anunță că România este deja în recesiune

Președintele ales anunță că România este deja în recesiune
📅 2025-05-22

Președintele ales, Nicușor Dan, spune că România este deja în recesiune, dar este optimist că perspectivele economice pe termen mediu și lung sunt „foarte bune”.

Întrebat, joi, în conferință de presă, dacă există riscul unei recesiuni, Nicușor Dan a spus că în condițiile deficitului mare și a unei creșteri economice de doar 1 - 2 %, România este deja în recesiune.

„Acum depinde ce înțelegeți prin recesiune. Noi avem un deficit de 8-9% și în condițiile acestui deficit avem o creștere economică de 1-2%. În mod normal, când ai deficit înseamnă că arunci bani în piață și asta stimulează o creștere economică. Deci, cumva, noi suntem în recesiune în momentul ăsta. Și în 2024, de asemenea”, a spus Dan.

Președintele ales spune, însă, că perspectivele României pe termen mediu și lung sunt „foarte bune”.

„Dar, pe de altă parte, avem o economie privată care este solidă și am avut un PIB care s-a dublat în ultimii 10 ani, deci în măsura în care reușim să stabilizăm - și sunt foarte optimist că vom stabiliza - perspectivele economice, pe termen mediu și lung pentru România sunt foarte bune”, a mai spus Nicușor Dan.

Citește pe Antena3.ro
Un bărbat care a câștigat 6,5 milioane € la loto a ajuns să traiască în stradă din cauza unei singure greșeli care „i-a distrus viața”
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri jurnalul

Care va fi salariul lui Nicușor Dan ca președinte al României

Nicușor Dan a fost ales președintele României, în timp ce încă mai era primar general al Capitalei. Acesta va avea un salariu mai mare decât cel primit ca edil al Bucureștiului.

Nicușor Dan anunță că noul guvern ar putea să fie stabilit în următoarele trei sau patru săptămâni

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că noul guvern ar putea să fie stabilit în următoarele trei sau patru săptămâni. Urmează o perioadă cu discuții la care vor participa liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Prima propunere pentru poziția de premier ar putea fi Ilie Bolojan.

Leul s-a apreciat, joi, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0564 lei, în scădere cu 1,66 bani (-0,33%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,0730 lei.

Sfaturi în bucătărie. Rețetă tradițională de pâine de casă

Pâinea de casă este un simbol al tradiției, ducându-ne cu gândul la copilărie.

Cum se poate redresa economia României. Consilier BNR: "Să spunem cum stau lucrurile de față"

România are nevoie de un guvern eficient, alcătuit din oameni profesioniști, care să implementeze urgent reformele, spune consilierul BNR, Eugen Rădulescu.

Schimbări la Evaluarea Națională. Cum va crește industria meditațiilor

Nebunia din sistemul educațional românesc pare să nu se sfârșească. Fiecare ministru vine cu alte idei iar elevii și părinții trebuie să se adapteze din mers la schimbări, care au loc de peste trei decenii. Elevii de clasa a VIII-a ar putea susține astfel examenele de Evaluare Națională la noi ma...

Lia Olguța Vasilescu a avut parte de cel mai frumos moment 

Edilul șef al orașului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că miercuri a avut parte „de cel mai frumos moment pe care îl poți trăi ca primar”. Este vorba despre includerea orașului Craiova în topul Forbes al destinațiilor culturale europene, unde Craiova ocupă primul loc.

Spectacole de teatru din București, Cluj, Sibiu și Timișoara la Întâlnirile Internaționale de Teatru Madách din Budapesta

Întâlnirile Internaționale de Teatru Madách Imre din Budapesta (MITEM12 /Madách Imre Nemzetközi Színházi Találkozó), organizate de Teatrul Național din Budapesta între 25 aprilie și 25 mai 2025, au ajuns la cea de-a 12-a ediție, consolidându-și statutul de platformă esențială pentru schimbul cult...

Ce fel de domnișoară de onoare ești, în funcție de zodie

Domnisoarele de onoare din fiecare zodie aduc calități diferite într-o nuntă, punându-și amprenta pe cea mai importantă zi din viața prietenelor lor.

Bărbat, cercetat penal după ce i-a furat unei femei 45.000 de lei

Un bărbat din Argeș este cercetat penal, după ce i-a furat bani unei femei din Timiș. Bărbatul a convins-o pe femeie să facă un credit, apoi i-a accesat telefonul de la distanță, însușindu-și cei 45.000 de lei.

Good News

Only good and positive news.